Urmărit internaţional găsit de poliţişti plimbându-se prin municipiul Suceava

Era căutat de oamenii legii de aproape trei ani de zile, dar acest lucru nu îl îngrijora prea tare. Până la urmă a fost dibuit plimbându-se liniştit prin capitala judeţului. Este vorba despre un tânăr de 29 de ani, din comuna Vadu Moldovei, identificat de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale pe parcursul zilei de joi, pe raza municipiului Suceava. Acesta era urmărit încă de la începutul lunii mai a anului 2012, prin dispoziţia IGPR fiind semnalat chiar şi la nivel internaţional după ce, la mijlocul lunii aprilie a aceluiaşi an, Judecătoria Fălticeni emisese un mandat de executare a pedepsei închisorii, el fiind condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, bărbatul a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI