În 2015

Peste 500 de copii suceveni, victime ale violenţelor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a confirmat anul trecut 518 cazuri de violenţă asupra minorilor, ceea ce înseamnă cu aproape 60% mai multe cazuri ca în urmă cu cinci ani.

Fără a specula motivele pe care, probabil, le intuieşte toată lumea, precum sărăcia, incultura, lipsa de afectivitate, alcoolismul, statisticile arată clar că, într-un „cincinal”, calitatea părinţilor din judeţul Suceava s-a deteriorat evident.

Dacă în anul 2010 DGASPC Suceava a înregistrat ca reale 225 cazuri de minori abuzaţi, în 2015 numărul acestora a trecut de 500.

Cele mai multe dintre acestea, 410, sunt cazuri de neglijare, respectiv copii lăsaţi de părinţi sau alte rude, care ar trebui să le poarte de grijă, în voia sorţii. Odată sesizate aceste cazuri către DGASPC, asistenţii sociali au găsit în teren copii nespălaţi, nemâncaţi, în medii fără cele mai elementare norme de igienă şi chiar medii promiscue, minori care ar fi trebuit să fie la şcoală sau la grădiniţă, ultima grijă însă pentru adulţii din jurul lor…

Peste 100 de copii abuzaţi emoţional, fizic şi sexual

Alături de cazurile de neglijare, reprezentanţii DGASPC au confirmat anul trecut şi 67 cazuri de abuz emoţional, adică minori despre care specialiştii spun că suferă de răni la fel de grave ca cele exterioare, doar că acestea nu sângerează.

Mai exact au fost înregistrate în judeţul Suceava 67 cazuri de copii respinşi, terorizaţi, înfricoşaţi, copii care din cauza acestui tratament oferit de adulţi au ajuns să nu mai scoată o vorbă şi să stea cât mai ascunşi de ochii celor mari.

30 de copii au intrat în anul 2015 în evidenţele DGASPC reprezentând cazuri de copii bătuţi, pedepsiţi în diverse moduri de părinţi frustraţi, violenţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Alţi 11 minori au fost abuzaţi sexual, acesta fiind un subiect greu de abordat chiar între adulţi, darămite într-o discuţie copil – adult.

Aceste urâţenii se petrec însă în realitate. Minori, unii chiar de vârste mici, sunt implicaţi de adulţi în activităţi sexuale pe care cei mici nu le înţeleg, pentru care nu au capacitatea de a-şi da încuviinţarea, nefiind pregătiţi din punct de vedere al dezvoltării lor.

Potrivit instituţiei de protecţie a copilului, ideea că abuzurile sexuale sunt comise de regulă de necunoscuţi ciudaţi şi periculoşi care ademenesc copiii prin locuri ascunse şi pustii, ca apoi să întreţină cu ei relaţii sexuale, a devenit un mit.

„De cele mai multe ori, abuzurile sexuale asupra minorilor au loc în mediul familial de persoane în care copiii au încredere, cum ar fi propriii părinţi, rude apropiate, prieteni de familie sau alte persoane care ajung mai uşor la copii” a declarat Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava.

Centrul multifuncţional de la Gura Humorului, o mână de ajutor întinsă victimelor violenţei în familie

După sesizarea şi confirmarea cazurilor de violenţă asupra minorilor, apoi după evaluarea concretă a conjuncturilor în care s-au petrecut acestea, Protecţia Copilului a stabilit păstrarea în familie, sub strictă monitorizare, a aproximativ 360 de minori, situaţiile grave impunând plasarea minorilor în regim de urgenţă, în sistemul de protecţie.

Chiar de la începutul anului trecut, DGASPC Suceava a înştiinţat Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, precum şi spitalele din municipiile şi oraşele judeţului că, ori de câte ori sunt sesizate cazuri de violenţă în familie, pot apela la serviciile Centrului multifuncţional destinat victimelor violenţei în familie din Gura Humorului, o eficientă mână de ajutor întinsă celor în nevoie de mai bine, de trei ani.

În anul 2015 au apelat la acest centru 27 de beneficiari, cu 13 persoane mai puţin ca în anul precedent.

Cei 27 de copii şi adulţi au găsit în centru nu numai un loc în care să doarmă, să mănânce şi să-şi vindece rănile fizice sau psihice, dar şi un loc în care au primit suport şi consiliere juridică, sprijin pentru integrarea socială şi soluţii pentru viitor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: