Criza Arabia Saudită – Iran se adânceşte şi provoacă îngrijorarea comunităţii internaţionale

Comunitatea internaţională este din ce în ce mai îngrijorată de agravarea crizei dintre Iran şi Arabia Saudită, care s-a adâncit ieri odată cu decizia Kuweitului de a-şi rechema ambasadorul de la Teheran, relatează AFP.Vecin şi aliat tradiţional al Riadului, Kuweitul a devenit cea de-a cincea ţară arabă care a rupt sau redus relaţiile cu Republica islamică Iran, după Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite şi Sudan. Kuweitul şi-a rechemat ambasadorul pentru a protesta împotriva atacurilor asupra misiunilor diplomatice saudite din Iran după executarea clericului şiit saudit Nimr al-Nimr sâmbătă în Arabia Saudită.

Teheranul a minimizat efectul acestor anunţuri, susţin că Arabia Saudită va avea cel mai mult de suferit. „Ruperea relaţiilor de către Arabia Saudită şi vasalii săi nu are niciun efect asupra dezvoltării Iranului”, a declarat Mohammad Bagher Nobakht, purtătorul de cuvânt al guvernului iranian.

Escaladarea tensiunilor dintre cei doi rivali şiit şi sunnit este urmărită cu profundă îngrijorare de comunitatea internaţională care se teme că va accentua destabilizarea şi conflictele din Orientul Mijlociu. Washingtonul, Moscova şi ţările europene au făcut apel la calm. „Criza în relaţiile dintre Arabia Saudită şi Iran este foarte îngrijorătoare” şi ar putea avea „o serie de consecinţe nefaste în regiune”, a avertizat ONU.

Reunit luni seara la New York, Consiliul de Securitate şi-a exprimat de asemenea „îngrijorarea profundă” după atacurile anti-saudite din Iran. El a cerut Teheranului „să-şi protejeze obiectivele diplomatice şi consulare şi personalul acestora şi să respecte pe deplin obligaţiile sale internaţionale”.

Arabia Saudită a cerut imediat Consiliului să condamne atacurile asupra misiunilor sale diplomatice, care constituie „o încălcare gravă a Convenţiilor de la Viena”, a afirmat ambasadorul său la ONU, Abdallah al-Mouallimi. Declaraţia Consiliului, adoptată în unanimitate de cei 15 membri ai săi, nu a făcut însă nicio referire la executarea lui Nimr al-Nimr.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI