Perle de pixuri pripite

(culese, întocmai, din gazete, televizoare şi de pe unii pereţi)

revelion-2016-09Guvernul construieşte două penitenciare noi. Nu scăpa mai ieftin dacă le construia vechi?

Au fost alocate fonduri pentru dezvoltarea graniţei româno-sârbe. În ce direcţie o dezvoltă nu ne spune, dar cred că pe lat: pe lung n-are cum, intră peste alţii şi iese conflict. Ar fi posibilă, desigur, şi dezvoltarea în adâncime, dar fără a exagera, ca să nu ne trezim în partea cealaltă a globului.

S-au elaborat măsuri de siguranţă sporite la frontierele externe. Bine că la cele interne rămâne cum am vorbit. Dacă le spoream şi pe-alea, ce ne făceam cu circulaţia naţională a curechiului de Milişăuţi şi a usturoiului de Copălău?

Şi-a deschis porţile şcoala de vară pentru juniori ediţia a XI-a. Pentru juniorii din ediţiile mai vechi (ajunşi, probabil, seniori sau chiar mai mult), porţile au rămas închise.

Suspecţii au fost aduşi la tribunal de mascaţi încătuşaţi. Oare dacă nu li se puneau cătuşele, păcătoşii de mascaţi îi lăsau pe suspecţi să vină singurei la instanţă?

10% reducere la reţetele compensate şi gratuite. Ştiu că respectivii se împuţinează în linişte, dar caut un ins cu oarecari scutiri, fie şi relative, pe care să-l apuce ceva de obţinut reţetă: să mă dumiresc şi eu cum fac dumnealor – la gratuite – reducerea din nimic.

Construcţia este acoperită cu autorizaţii care aprobă ridicarea ei. În caz că o acopereau cu tablă, ţiglă, carton asfaltat ş.a. ar fi beneficiat, probabil, de aprobări care nu-i autorizau înălţarea.

Angajăm muncitori necalificaţi în Suceava. Ăsta da patriotism local! De ce să îi chivernisim noi pe cei ce nu s-au calificat prin vecini? Cât despre cei care, totuşi, s-au calificat la noi în judeţ, n-au decât să tragă consecinţele.

Câteva şire de paie au ars într-un incendiu şi s-au făcut scrum. Înţeleg că a fost treabă serioasă, câtă vreme ce-a ars a ajuns scrum. Dacă ardeau într-o inundaţie, ar fi avut o soartă mai bună: se făceau cenuşă.

Xy a împlinit vârsta de… ani. Putea să împlinească şi etatea, că tot aceleaşi sincere felicitări şi obişnuite cadouri primea. Ieşea în pagubă dacă împlinea cine ştie ce altele.

Fetele lui Xz au crescut mari. Mi se pare normal: surprinzător ar fi fost să crească mici.

Coliziunea dintre cele două maşini care s-au ciocnit s-a soldat cu un tragic accident rutier. Dacă nu era coliziune şi nici nu se ciocneau, accidentul nu mai era rutier, dar se solda îmbucurător.

Semaforul instalat la bifurcaţia celor trei străzi nu funcţiona. Probabil era prea mult pentru el, sărăcuţul! Cred că ar fi făcut faţă cu succes dacă îl propteau la două, într-o trifurcaţie.

Femeia a văzut cu ochii ei cum i-a căzut bărbatul de pe bicicletă. Presupun că dacă vedea întâmplarea cu ai altora, omul nu se julea chiar aşa de tare.

Un bătrân vioi ca la a doua tinereţe a fost lovit în plin de un şofer băut. Dacă era un tânăr agale, ca la prima bătrâneţe, poate avea baftă şi era lovit în gol de un şofer mâncat.

Un bărbat a decedat după ce s-a înecat în Siret. Întrebarea care se pune este: dacă răposa înainte de a se îneca, rămânea în viaţă?

Un turist străin a murit înecat pe plajă. Dacă era de-al nostru, sigur ar fi ştiut ce periculos poate fi nisipul şi intra în marea alăturată, unde era ea mai adâncă: poate scăpa.

Bunic şi străbunic plâns cu lacrimi. Cu tot respectul pentru dispărutul: bine că nu l-au plâns cu corcoduşe.

Cum este umilit poporul de la vârful puterii. Să ne bucurăm că este respectat măcar acela de la poalele ei.

Poliţiştii s-au alăturat lângă manifestanţi. Am convingerea că ambele părţi s-ar fi simţit mult mai bine dacă alăturarea era mai îndepărtată.

Membrii Clubului (XXX) s-au adunat, din nou, împreună. Dacă mă duc şi eu la o viitoare şedinţă, precis se vor aduna separat.

Agenţii de circulaţie nu cunosc bunele maniere. Şi la ce le-ar folosi? Esenţial este să ştie să scrie: amenzi pe bandă şi chiar procese-verbale doldora de atentate la ortografie.

Mărturisirile fetei violate după prima consultaţie la psiholog. (Cf. un ziar) Că după cea de-a doua nu ni se spune ce s-a întâmplat: n-a mai violat-o nimeni sau n-a mai mărturisit ea?

Declaraţiile fetei violate la psiholog. (Cf. altul) Aici parcă e mai clar: deşi tot nu aflăm cine e autorul, ştim că tărăşenia s-a consumat acolo, la cabinetul specialistului. Şi ne putem îndârji: dacă n-a fost el, de ce nu şi-a ocrotit pacienta? Oricum ar fi, concluzia se desprinde cu claritate: nu vă bazaţi pe psihologi!

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: