Firmele de recrutare caută suceveni dispuşi să lucreze în judeţele dezvoltate

> Oferta angajatorilor respectivi constă într-un salariu care depăşeşte minimul pe economie, acesta fiind însoţit de facilităţi privind asigurarea cazării şi mesei

 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava promovează mobilitatea forţei de muncă, anunţă directorul executiv Mirela Adomnicăi. Oficialul AJOFM arată că, tot mai des, în ultima perioadă, firmele de recrutare caută suceveni dispuşi să muncească în alte judeţe, în special în cele în care rata şomajului este mică.

„Judeţul Suceava a avut o rată a şomajului de 6,17%, în luna octombrie, în timp ce judeţele din Ardeal nu depăşesc 2%. De aceea, un fenomen cu care ne confruntăm, mai ales în ultima vreme, este acela că tot mai multe firme de recrutare încearcă să găsească forţă de muncă, pentru a o reloca de aici înspre vest” relevă Adomnicăi.

Potrivit şefei AJOFM, oferta angajatorilor respectivi constă într-un salariu care depăşeşte minimul pe economie, acesta fiind însoţit de facilităţi privind asigurarea cazării şi mesei. Pe de altă parte, directorul executiv al AJOFM susţine că, pe lângă migrarea forţei de muncă în ţările membre ale Uniunii Europene, de luat în calcul este şi mobilitatea între regiunile ţării noastre.

„Până la urmă, şi aceasta reprezintă o oportunitate. Vorbim, în ultima perioadă de mobilitate la nivel european, însă şi mobilitatea dintr-un judeţ anume în alt judeţ, din altă regiune, ar trebui să fie o variantă” a explicat Mirela Adomnicăi.

Stimularea mobilităţii geografice a forţei de muncă prin acordarea primei de încadrare către persoanele care se angajează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de domiciliu se face prin acordarea primei de instalare. Persoanele care în perioada de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul, beneficiază de o primă de instalare acordată din bugetul asigurărilor de şomaj şi a cărei mărime este egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 de lei la această dată. Conform unei informări a AJOFM, în primele trei trimestre ale anului 2015, mulţumită acestei măsuri active au obţinut locuri de muncă 20 de persoane.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: