> Într-un meci din etapa a X-a a Seriei A, CSM II Bucureşti – CSU Suceava 26-37 (14-21)
Etapa a X-a a Seriei A a Diviziei A de handbal masculin a programat pentru CSU Suceava întâlnirea cu gruparea CSM II Bucureşti, pe terenul acesteia. La capătul unei partide dominate în cea mai mare parte, sucevenii s-au impus cu 37-26 (21-14). Gazdele au avut un start mai bun de meci şi au condus la un moment dat cu 3-1, dar după numai câteva minute, sucevenii au egalat, jocul fiind echilibrat până în minutul 13, când era 7-7. Până la pauză „vioara întâi a fost formaţia pregătită de Răzvan Bernicu, scorul la pauză fiindu-i favorabil cu 21-14. Apărarea a funcţionat la parametri normali, iar atacul a fost inspirat.
În repriza secundă, caracterul jocului şi diferenţa de scor de pe tabela de marcaj s-au păstrat şi CSU Suceava s-a impus pe terenul celor de la CSM II Bucureşti cu 37-26. În partea a II-a a disputei cu gruparea bucureşteană, antrenorul sucevenilor, Răzvan Bernicu, a folosit tot lotul pe care l-a avut la dispoziţie.
„Începutul de meci a fost mai echilibrat, dar pe parcurs am reuşit să ne distanţăm decisiv şi să ne menţinem la o diferenţă liniştitoare. După părerea mea, în acest meci, experienţa jucătorilor noştri şi-a spus cuvântul în mai multe momente ale jocului, în disputa cu o echipă formată în marea ei majoritate din juniori I. Este o victorie meritată, în urma căreia ne mai rămân trei meciuri de disputat din acest tur de campionat, în care trebuie să scoatem maximum de puncte, astfel încât să ne încadrăm în obiectiv la mijlocul campionatului”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
În meciul de la CSM II Bucureşti, Baican a fost cel mai bun marcator al sucevenilor, cu 12 reuşite, urmat de Burlacu (11), Petrea (4), Olariu (3), Velea (3), Leonard Acatrinei (2), Aldica (1) şi Vele (1). Pe lângă marcatori, în teren au evoluat şi cei trei portari, Tcaciuc, Spiridon şi Manea, dar şi jucătorii Oprea, Cristian Bursuc, Alexa şi Costea.
Până la finalul turului de campionat, echipa Universităţii Suceava mai are de disputat trei meciuri, două pe teren propriu cu Farul Constanţa şi Iaşi, şi-n deplasare, la Târgovişte, cu Moreni.



























Comentarii