Potrivit edilului-şef Ion Lungu

Unii politicieni suceveni speră în eşuarea proiectului „Suceava – Capitală culturală europeană”

> El spune că are semnale potrivit cărora adversarii săi abia aşteaptă ca acesta să se împotmolească, astfel încât să pună eşecul în cârca primarului, pentru a-l discredita > „Eu cred că avem şansa noastră, chiar dacă această strategie a fost făcută şi depusă în ceasul al paisprezecelea” relevă primarul, făcând apel al solidaritate

Pe data de 10 decembrie 2015, o echipă de zece persoane va susţine, la Ministerul Culturii, proiectul „Suceava – Capitală culturală europeană”. Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că, alături de el, din delegaţie vor face parte, printre alţii, drd. Radu Bores, a cărui firmă de consultanţă a întocmit Strategia culturală a Sucevei; Carmen Veronica Steiciuc, preşedintele Asociaţiei „Suceava Capitală Europeană a Culturii”; Tatiana Tatarciuc, de la Primăria din Cernăuţi. Proiectul sucevean se va bucura, de asemenea, şi de susţinere spaniolă, prin intermediul Susanei Alonso San Pedro, din Barcelona, colaborator al firmei Genesis, cea care a realizat strategia culturală suceveană.

În acest context, Ion Lungu spune că are deja semnale potrivit cărora unii oameni politici abia aşteaptă ca demersurile de la Suceava să se împotmolească, astfel încât să pună eşecul în cârca primarului, pentru a-l discredita. Şeful administraţiei locale face apel la solidaritate, punând în vedere că nu este vorba despre un proiect personal, ci despre unul de primă importanţă al Sucevei.

„Desigur, aflu că anumiţi adversari ai primarului pregătesc deja strategii cum să-l atace dacă nu se aprobă proiectul. Eu cred că avem şansa noastră, chiar dacă această strategie a fost făcută şi depusă în ceasul al paisprezecelea. Am cheltuit bani foarte puţini, doar 50.000 de lei, în condiţiile în care alte localităţi au început cu 5 ani înainte şi până acum au sume importante cheltuite. Doamne fereşte!, în cazul cel mai rău, rămânem cu strategia culturală” a conchis Ion Lungu.

Propunerea iniţială pentru bugetul proiectului „Suceava – Capitală culturală europeană” este de 25 milioane euro, municipiul Suceava urmând a participa cu 10 milioane euro, Guvernul României – cu 10 milioane euro, iar Consiliul Judeţean Suceava va veni cu o cofinanţare de două milioane de euro. O sumă de două milioane de euro urmează a fi accesată prin proiecte culturale finanţate din fonduri nerambursabile europene, iar alta, de 1 milion de euro, va fi atrasă de la sponsori. Programele culturale vor consuma 18 milioane de euro, adică 72% din totalul alocat, promovarea şi marketingul vor avea alocate 3 milioane de euro, respectiv 12%, în timp ce altor cheltuieli de organizare şi personal le este rezervată suma de 4 milioane de euro, reprezentând 16% din propunerea de buget.

Ion Lungu a precizat că, până în 2021, în domeniul infrastructurii culturale urmează a fi realizate sala de sport polivalentă, „care are şi o componentă culturală”, cât şi reabilitarea Curţii Domneşti, ambele obiective cu finanţare din fonduri locale, guvernamentale şi europene. De asemenea, bani vor fi cheltuiţi pentru infrastructura rutieră stradală, a doua centură ocolitoare a oraşului, dar şi pentru alte oportunităţi de dezvoltare a Sucevei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI