La Iulius Mall Suceava

> „Basarabian Party” cu DJ Andi şi lecţii de dans

În acest sfârşit de săptămână, Iulius Mall a pregătit o agendă plină de evenimente, care să îmbogăţească timpul liber al sucevenilor, indiferent de vârstă.

Astfel, sfârşitul de săptămână începe cu o petrecere pe cinste, la Strikers Club, în compania lui DJ Andi.

Potrivit reprezentanţilor complexului comercial, amatorii de distracţie sunt invitaţi la „Basarabian Party”, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Asociaţia pentru Prietenie din Bucovina, vineri, 16 octombrie 2015, de la ora 22.00.

Intrarea este liberă. De asemenea, duminică, cei care doresc să înveţe coregrafii pe ritmuri latino sunt aşteptaţi la parterul Iulius Mall, acolo unde membrii Salsa Family îi vor iniţia în tainele dansurilor latino caraibice, salsa, bachata, merenque sau kizomba.

> „Retro parada toamnei”

Sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 10, parcarea Iulius Mall Suceava va fi spaţiul în care vor fi expuse cele mai frumoase bijuterii retro pe patru roţi.

Retromobil Club România prezintă „Retro parada toamnei”, unde toţi cei pasionaţi de caii putere care au făcut istorie vor putea cunoaşte de aproape maşini care au ieşit pe piaţă în urmă cu până la 50 de ani.

Doritorii se vor putea fotografia alături de vehiculele impunătoare prin unicitatea lor şi vor afla cum s­au transformat în piese de colecţie.

> Distracţie în compania clovnului Bobo

Sâmbătă, Iulius Mall Suceava le propune copiilor să ia parte la atelierele de creaţie şi să se distreze în compania clovnului Bobo.

Potrivit reprezentanţilor complexului comercial, de la ora 14, cei mici sunt aşteptaţi la ateliere de creaţie.

„Propunerea Iulius Mall Suceava din această săptămână, pregătită în colaborare cu specialiştii Creativ & Deco, este de a realiza cutiuţe din lemn decorate prin tehnica decupajului. Copiii îşi vor pune în aplicare îndemânarea şi imaginaţia pentru a crea cele mai frumoase obiecte, putând lua cutiuţele acasă, pentru a le dărui părinţilor sau pentru a le păstra în propriul lor spaţiu de joacă”, au informat organizatorii.

De asemenea, de la ora 16.00, copiii vor petrece alături de clovnul Bobo, amuzându-se şi învăţând lucruri noi.

„În zona KidsLand, ştrengarii vor participa la jocuri şi activităţi educative, concursuri cu premii pe gustul lor şi farse haioase”, a menţionat sursa citată.

Amintim că până la finalul lunii octombrie, Iulius Mall, cu sprijinul librăriei Cărtureşti, desfăşoară campania „Ai în plus o carte? Dă-o mai departe!”, cu scopul de a colecta cât mai multe cărţi pentru elevii care nu au acces la o bibliotecă dotată corespunzător. Punctul de colectare este amenajat la Centrul Info, iar cei care donează un volum sunt răsplătiţi pentru gestul lor frumos şi generos cu vouchere care le oferă un discount de 15% la o nouă achiziţie din librăria Cărtureşti.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI