Cercetând vechile obiceiuri am descoperit credinţe superstiţioase şi practici magice ale localnicilor comunei Dolheşti, transmise din generaţie în generaţie.
Fiecare dintre „medicii” empirici a strecurat câte ceva din experienţa sa în tratarea bolilor existente la animale.
Ei „tămăduiau” animalele bolnave cu mijloace proprii. Iată câţiva dinte aceştia:
Pantelimon Vasile zis Şarban (1892-1952)
S-a născut în 1892 în satul Dolheştii Mari şi a locuit unde astăzi casa fiului său Dumitru stă singură, casă lângă Harhătă Dumitru.
A fost tatăl lui Dumitru, Neculai, Mircea, Elena, Maria.
A fost un gospodar de frunte, negustor de boi. Ştia să-i potcovească, să le ia sânge atunci când era nevoie.
Ştia să trateze oile având stână şi câini ciobăneşti. Era priceput în tratarea diferitelor bube. Când vaca se umfla el îi dădea bicarbonat, zeamă de var sau borş, apoi îi punea căluşul în gură. Câte şi mai câte făcea moşu’ Vasile care era medic empiric şi trata animalele după tradiţia moştenită de la părinţi şi bunici.
Blaga P. Costache (1900-1970)
S-a născut în 1900 în satul Dolheştii Mari din părinţii Petru şi Paraschiva Blaga. A locuit sub poala pădurii cu familia. A avut doi fraţi şi o soră: Neculai, Dumitru şi Ancuţa.
S-a căsătorit cu Ileana Mazilu prima oară, a doua oară cu Floarea, iar a treia oară cu Ileana Hopu. A înfiat un copil, pe Vasile, de la Maricica Hopu. Era un om hâtru, sfătos. Umbla îmbrăcat cu o cămaşă de fuior lungă, încinsă la mijloc, cu opinci în picioare, pălărie pe cap şi avea chimir unde punea şi cuţitul cu strinele. Era recunoscut pentru priceperea lui, castra caii, lua sânge la oi, vacă, cal, zâmbruia, ajuta la fătări, băga mâna în vacă şi căuta viţelul pentru a ajuta să fete, castra câinii, descânta cu pielicică de nevăstuică pe vaca muşcată de nevăstuică.
Prindea vulpi şi iepuri, pe care-i jupea, era vânător.
Era meşter curelar şi făcea căpăstre, hamuri pentru oamenii care aveau cai din Preuteşti şi Valea Glodului. Ştia foarte multe poveşti pe care le spunea copiilor. Casa era acoperită de paie. Intrai într-o tindă unde mai ţinea piei de vulpi, bursuci. Dădeai de camera de locuit şi ultima cameră era atelierul unde cosea hamuri, căpestre etc.
Era priceput la toate. Scotea din tabacheră câte o ţigară, o rupea în două, o punea în gură şi aprindea cu amnar cu iască.
Când i se îmbolnăvea vreun câine îi dădea ulei cu usturoi şi-l frigea pe bot cu o letcă. Ştia să descânte pentru friguri, ciumă, bube, muşcătură de şarpe.
Ciupercă Mihăilă Dumitru zis Ciotu (1890-1968)
S-a născut în 1890 în satul Dolheştii Mari. A avut doi fraţi, Petru Mihăilă şi Vasile Mihăilă. S-a căsătorit cu Elena. N-a avut copii. Elena, soţia lui, a fost căsătorită cu Grădinaru care a murit în război şi apoi s-a căsătorit cu Ciupercă Mihăilă Dumitru.
Elena a avut doi copii: Dumitru Grădinaru şi Saveta Todireasa.
A locuit în aceeaşi curte cu Dumitru Grădinaru într-o bucătărie mică. Era un om mic de statură, purta o cămaşă largă şi lungă încinsă cu un chimir, izmene, opinci şi pălărie. Era recunoscut pentru descântecele sale pentru muşcătura de şarpe, lua sânge de la oi, vaci, cai. Folosea plante medicinale pentru descântecele bolnavilor, folosea descântece pe care numai el le ştia de la părintele lui. Folosea busuioc, cârpe, apă neîncepută, cărbuni etc. Era un om cumsecade, sfătos şi glumeţ: „Am căzut cât îs eu de mare” zicea el, în timp de iarnă, prietenilor.
Darabă V. N. Costache zis Piele (1889-1941)
S-a născut în 1889 în satul Dolheştii Mari din părinţii Neculaie şi Savastiţa Darabă. A avut surori şi fraţi pe Gheorghe, Zoiţa, Catrina, Ileana (Săcuieţ).
S-a căsătorit cu Savastiţa D. Marian şi a avut copii pe Mariţa, Ancuţa, Dumitru, Petru, Gheorghe, Ileana, Catrina. A trăit 52 de ani. De mic a iubit animalele şi a fost văcar până la deces (1941). Era negustor de boi, vaci, era „doctor” în tratarea bolilor de splină, de limbă a vacilor. Ajuta la fătare, freca limba cu sare când vaca avea păduchi pe limbă (babe), când vaca era umflată îi dădea borş cu bicarbonat, îi punea căluş în gură şi un ţol ud pe spate. Nu era vacă bolnavă pe care să n-o trateze şi care să nu se vindece. Vindea şi cumpăra boi, vite, era văcar în Suhat. Era un om energic, întreprinzător şi bun. Avea o fire blândă, iubea copiii. A locuit în casa în care a stat fiica Catrina Barabulă, decedată şi ea. Tăia viţei, vaci şi vindea carnea. Fiica profesorului Gheorghiu, Liliana, a fost trimisă la Darabă să cumpere 1 kg de carne.
– Fii atentă, să nu aibă piele, i-a zis taică-său.
Când fiica profesorului Gheorghiu s-a adresat lui Darabă „M-a trimis tata să-i daţi 1 kg de carne, dar să nu fie „cu piele” Darabă a zâmbit şi i-a cântărit 1 kg de carne fără piele…
Sandovici Costache (11 aprilie 1906 – 10 octombrie 1991)
S-a născut la 11 aprilie 1906 din părinţii Dumitru şi Maria Sandovici, oameni gospodari. Tatăl era agent sanitar, cantor, un om deosebit; mama făcea parte dintr-o familie înstărită, Acatrinei.
De mic s-a dovedit un băiat harnic şi de nădejde în treburile gospodăreşti şi aşa a rămas toată viaţa. La şcoală s-a dovedit sârguincios, a făcut 7 clase.
S-a căsătorit cu Maria Darabă (22 febr. 1911 – 5 iulie 1987). A făcut armata la vânători de munte şi a căpătat gradul de sergent. Între 1935 şi 1945 a fost comandant ajutor la subcentrul de premilitari. A avut mai mulţi copii: Verginia, Maricica, Ionel, Valeriu, Viorica, Elena, Aneta. Era priceput în tratarea bolilor la cai, vaci, porci.
A fost unul din cei mai vrednici gospodari, cosaş de elită, cosind într-un an 40 ha fără a le aduna (Cioroi-Liteni, Valea Glodului, Dolheşti). Ştia leacuri pentru diaree: ceaiuri de coajă de stejar, pojarniţă. A avut în viaţa lui foarte mulţi cai, din copilărie. A învăţat de la bătrâni să-i „tămăduiască” pe cei bolnavi. Un mânz (1946) sur şi-a rupt piciorul, iar el i-a legat piciorul în lopăţele, l-a tratat empiric şi mânzul s-a vindecat. Ştia să trateze vacile cu permanganat, bubele, durerile de oase, loviturile, ştia să vindece caii de dalac, pe cei care muşcau să nu mai muşte, pe caii nărăvaşi să-i facă să tragă. Era genial în tăierea porcilor, în vindecarea bolilor la animale. Punea ventuze, descânta de gâlci.
Comentarii