Prin campania „Cumperi tu, primesc şi ei”

Prima donaţie de rechizite va ajunge la copiii aflaţi în dificultate din Centrul educaţional de la Părhăuţi

alexandria campaniePrin campania „Cumperi tu, primesc şi ei”, chiar cu o zi înainte de prima zi de şcoală, Alexandria Librării a făcut prima donaţie către Salvaţi Copiii România, prin intermediul organizaţiei de la Suceava, iar primele rechizite vor ajunge la Centrul educaţional pentru copiii aflaţi în dificultate, de la Părhăuţi. „Aşa cum spuneam pe 1 septembrie, înainte de începutul anului şcolar am venit la Salvaţi Copiii, filiala din Suceava, pentru că prin această filială vor ajunge, în toată reţeaua Salvaţi Copiii România, rechizitele pe care le-am pregătit noi. Vorbim despre ghiozdane echipate cu caiete, penare, creioane colorate, bloc de desen, caiete speciale, foarte multe rechizite pentru ca şi beneficiarii din evidenţele Salvaţi Copiii să înceapă anul şcolar. Este prima tranşă de rechizite care se ridică la o sumă importantă, de aproximativ 17.000 de lei”, a declarat directorul de Marketing al Alexandria Librării, Cezar Căilean. Beneficiază de aceste rechizite copii nevoiaşi care sunt cuprinşi în programele de prevenire a abandonului şcolar, desfăşurate de Salvaţi Copiii, din mai multe zone ale ţării.

„Rechizitele vor ajunge în judeţul Suceava, la Părhăuţi, unde noi avem Centrul Educaţional pentru copiii aflaţi în dificultate, şi apoi în Petrila, Târgovişte, Constanţa şi Bucureşti, la ceilalţi 110 copii care aşteaptă nerăbdători rechizitele donate de Alexandria în cadrul campaniei realizate împreună. Din păcate, în România există mulţi copii care nu îşi permit să meargă la şcoală sau nu îşi permit să aibă minimul necesar de rechizite pentru a începe noul an şcolar cu bucurie şi fără grija marginalizării sau absenteismului de la şcoală din această cauză”, a declarat Camelia Iordache, preşedintele Salvaţi Copiii Suceava. Reamintim că, alături de organizaţia Salvaţi Copiii România, Alexandria Librării a iniţiat şi desfăşoară campania de responsabilizare socială „Cumperi tu, primesc şi ei”. Astfel, în perioada 1-30 septembrie 2015, cei care pregătesc ghiozdanele propriilor copii şi fac orice achiziţie din cele 30 de librării Alexandria, aflate în 20 de oraşe din ţară, sprijină şi copiii nevoiaşi. Alexandria Librării donează către organizaţia Salvaţi Copiii România, sub formă de rechizite, 1% din valoarea tuturor bonurilor fiscale din luna septembrie 2015. Astfel, fiecare persoană care va face cumpărături de orice natură, din oricare din librăriile Alexandria, se alătură acestei campanii şi face un gest concret de încurajare a educaţiei, au precizat coordonatorii campaniei. Campania va continua până la sfârşitul lunii septembrie. La final, o a doua tranşă de rechizite va ajunge la elevii din evidenţele Salvaţi Copiii România. „Noi avem aceste centre educaţionale unde sunt peste 2400 de copii, deci necesarul de rechizite este destul de mare. Cei care cumpără din librăriile Alexandria câştigă dublu: una – cumpără produse de calitate pentru copiii lor şi doi – au satisfacţia că, fără să dea nimic în plus din buzunarul propriu, au garanţia că o parte dintre copiii care au nevoie, se vor bucura de aceleaşi rechizite ca şi copiii proprii”, a mai spus Camelia Iordache.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI