Actriţa Maisie Williams a ridicat certificatul Guiness World Records pentru serialul „Game of Thrones”

Guiness World Records pentru serialul „Game of Thrones”Actriţa britanică Maisie Williams a primit în această săptămână, în numele HBO, din partea organizaţiei Guiness World Records, premiul acordat serialului „Game of Thrones”, scrie UPI.com. Actriţa de 18 ani, care interpretează rolul Arya Stark în serial, a primit certificatul din partea organizaţiei pentru cea mai extinsă difuzare la nivel mondial a unui serial de televiziune. Episodul 2 al sezonului 5 a fost transmis simultan, la 19 aprilie, în 173 de state de pe mapamond. „Sunt bucuroasă că serialul «Game of Thrones» devine parte a reuşitelor consemnate în Guinness World Records”, a spus Maisie Williams, adăugând că abia aşteaptă să-i spună fratelui său, care în fiecare an de Crăciun cumpără ediţia cărţii recordurilor mondiale. Recordul deţinut de serialul „Game of Thrones” va fi trecut în ediţia 2016 a cărţii, care va fi lansată în 10 septembrie.
Maisie Williams a interpretat rolul Arya Stark încă de la primul sezon al „Game of Thrones”, în 2011, urmând să facă parte şi din distribuţia sezonului 6, care va fi televizat în primăvara anului viitor. Maisie va apărea şi în sezonul 9 al serialului „Doctor Who”, produs de BBC.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: