Motto: Paulo Maiora Cantamus
(Să cântăm lucruri ceva mai de seamă”)
Vergiliu, Egloge
Noroc că s-a mai răcorit vremea, putem judeca la rece de ce-a fost şi cum a fost acel controversat 23 august 1944, confiscat de „a cincea roată la căruţă”, cum le zice ex-regele comuniştilor adăpostiţi de el în palatul regal, transformat în insurecţie naţională, revoluţie de eliberare naţională, zi naţională, iar cei din stânga lui Cuconu’ Leonida i-au pus eticheta cu lovitură de palat sau, cum le place mai mult, lovitură de stat. Care lovitură, nenicule? Păi ce, arestarea lui Ion Antonescu după ce n-a vrut ca atunci, pe loc, să încheie armistiţiul cu Naţiunile Unite (URSS, SUA şi Anglia) este lovitură de stat? În primul rând, trebuie să spunem că era dreptul şefului de stat, atunci regele Mihai, de a numi primul ministru, dar şi de a-l demite. Ştim ce s-a întâmplat cu Ion Antonescu (gradul de mareşal i-a fost acordat de rege), care, oricât ar fi de blamat de unii interesaţi, are meritele lui în istoria acestei ţări. Îl puteţi condamna pentru că n-a vrut o Românie mutilată? Analizându-i faptele, acţiunile, demersurile, participarea la război, conducerea statului şi a armatei, este dificil să-i aplici stigmatul „criminal de război”. N-a fost nici criminal de război, cum l-au făcut cei care l-au condamnat la moarte, nici atât de antisemit cum îl fac semiţii din „al treisprezecelea trib”. A fost omul epocii sale care a crezut că, prin alianţa cu Germania lui Hitler, poate reface graniţa de nord-est a României şi poate anula Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
Mie mi se pare, oricât de mult s-ar supăra regaliştii, că mai vinovat în faţa istoriei este ex-regele Mihai, că nu l-a graţiat (avea acest drept!), chiar dacă Cei Trei Mari, în primul rând Stalin, s-ar fi opus, dar demonstra lumii că mareşalul Ion Antonescu n-a murit de mâna românilor. Nici Mihai Viteazul n-a murit de mâna românilor, nici Constantin Brâncoveanu şi nici Tudor Vladimirescu, toţi au avut parte de morţi năprasnice, de mâna străinilor. Bravos, exule, halal să-ţi fie, n-ai înţeles nici atunci, nu înţelegi nici acum că ai fost o marionetă în mâna străinilor, a ruşilor, în principal, şi ţi se poate imputa tragedia armatei române din perioada 23 august – până în 12 septembrie 1944. Erai capul oştirii, cum ai apărat-o? O seamă de iresponsabili ţi-au acordat total nemeritat, ilegal aş zice, „restitutio in integrum”. Mănâncă-ţi tainul, exule, dormi liniştit, pe oasele celor 130.000 de mii de soldaţi şi ofiţeri luaţi prizonieri de ruşi după 23 august 1944 şi duşi în Siberia!
Nu sunt sigur dacă omul nostru şi-a dat pe seama că monarhia de Hohenzollern n-are şansă şi viitor în România, sigur este că deposedându-l pe nepotul său, Nicolae, de toate atributele cu care-l împopoţonase, moştenitorul tronului României, prinţ de România (câtă neobrăzare!), i-a pus în dificultate pe toţi cei care aşteptau ceva de la un viitor rege, lăsându-i fără busolă. Nici nu ştiu ce se va face Pavelescu, ultraţărănistul, fără acest far călăuzitor, fiul Irinei, făcut cu unul care, ca să aibă sânge albastru, a băut cerneală, aşa cum ţiganii colorează florile. Dacă, cumva, l-aţi uitat pe Nicolae, băiat de viaţă, căruia i-a pus Dumnezeu mâna în cap, amintiţi-vă că atunci, după 1989, când ex-regele voia să se aşeze în „ţara lui”, în mijlocul „poporului meu”, ne prezenta ca pe o realizare epocală, un plod care, săracu, era torturat de insistenţa lui bunicu-său de a ni-l băga pe gât. Pare că Nicolae n-a evoluat după morga şi eticheta familiei regale, ba, după cum zic gurile rele, avea, are, o meteahnă care-l opreşte de a se cocoţa pe tron. Noi ne vom mulţumi cu Duda şi cu Margareta, cei care au manevrat debarcarea lui Nicolae, care, la drept vorbind, nu avea nimic deosebit în el, nu strălucea, era un şters, încât nici Ioana D’Arc nu l-ar fi depistat dacă-l căuta pe plaja din Mamaia. Rămâne să admirăm perseverenţa cu care nişte întârziaţi – în viaţă şi în istorie – caută potcoave de cai morţi. Ducă-se pe pustii! Că ce importanţă poate să aibă furtuna din familia fostului rege faţă de codul fiscal, de exemplu? Sau faţă de condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov de către Preşedintele Iohannis? Ei, asta da contribuţie la lichidarea urmărilor celui de-al Doilea Război Mondial! Află, domn preşedinte, că trebuşoara asta trebuie s-o discutaţi cu Angela Merkel; nu că ar fi avut o urmare practică imediată, însă era bine să ştie şi ea că Germania are nişte datorii mari faţă de România. Hai, să te văd, dacă o să spui ceva despre acel act banditesc, la sesiunea ONU, la care o să participi în septembrie curent. Dacă nu zici, cei care-ţi poartă sâmbetele au tot dreptul să spună că te-ai dus prin State să-ţi plimbi ochii şi nevasta. Sau o laşi acasă? Mira-m-aş!
Comentarii