Cinci jucători noi la Rapid Suceava

Cinci dintre jucătorii care s-au pregătit în această vară cu Rapid Suceava au bătut palma cu CFR-iştii şi vor juca pe „Areni”, în sezonul 2015-2016 al Ligii a II-a de fotbal.

Aceştia sunt portarul Vlad Hînţăscu (Viitorul Constanţa), fundaşul Sorin Ciobanu (Metalul Reşiţa), mijlocaşii Alexandru Vrabie (FCM Dorohoi) şi Cătălin Strugariu (ASC Bacău) şi atacantul Marco Enciu (Farul Constanţa), rămânând ca un al şaselea jucător, Eduard Sandu de la FCM Dorohoi, să se hotărască dacă va semna sau nu cu echipa antrenată de Bogdan Tudoreanu.

Vor completa lotul Rapidului şi juniorii Toma Niga, portar, de la LPS Suceava, fundaşii Cătălin Tăutianu (LPS Suceava) şi Ionuţ Mihai (Dinamo Oneşti), mijlocaşii Lucian Jitariuc (LPS Suceava), Alexandru Dănilă (Vicov) şi Constantin Aeroaiei (Vicov).

Luând în considerare că din 29 august gruparea de pe Areni se va confrunta în Seria I a Ligii a II-a şi cu trei echipe retrogradate din Liga I, conducerea clubului sucevean consideră că au fost completate astfel toate posturile deficitare, dar că până la debutul campionatului ar mai putea apărea încă unu-doi jucători noi.

Până la primul fluier al sezonului, Rapid Suceava va mai susţine 3 meciuri de pregătire, pe 18 august, acasă, cu Bucovina Pojorâta, pe 20 august, tot acasă, cu Cetatea Târgu Neamţ, şi pe 22 august, în deplasare, cu ASC Bacău.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI