(18.12.1934, Negostina – 11.08.2015, Măriţei)
A părăsit această lume plină de contradicţii profesorul şi publicistul Victor Cozariuc-Cossaris, după o suferinţă grea. Este cel care, printre altele, a scris şi în „Crai nou” materiale pline de conţinut. Se bucura sincer când îşi vedea materialele apărute în „Crai nou”.
S-a născut în localitatea Siret, fiind absolvent al Liceului Pedagogic de Învăţători „Laţcu Vodă” din Siret (1954), al Facultăţii de Istorie-Geografie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Bucureşti, precum şi al Facultăţii de Istorie-Filosofie a Universităţii Bucureşti (1982). A fost profesor de istorie la Măriţei, comuna Dărmăneşti (1959-1997).
Fondator şi preşedinte al Societăţii Culturale „Traian Chelariu” din Măriţei – Dărmăneşti, din 1993; director şi editor al periodicului de literatură, ştiinţă şi religie „Exod”, din 1994; director al Editurii „Cossaris”; autor de publicistică pe teme diverse.
Plachete: „Dărmăneşti – Mărturii ale trecutului” (1993); „Pe urmele lui Traian Chelariu” (2000); „Popasuri la vetrele istoriei” (2000); „Cetăţile Moldovei” (2000); „Tezaure în Bucovina” (2000); „Patrimoniul” (2000); „Traian Chelariu – Bibliografie” (2006); „Folclor în Bucovina” (2006), „Eminescu şi Bucovina” (2006); „Memoria personalităţilor în corespondenţă” (2006); „Speranţă, credinţă, raţiune”, roman (2006); „Amintiri şi coincidenţe” (2009); „Două secole de viaţă parlamentară a trei generaţii” (2009); „Dărmăneşti – trecut, prezent şi viitor” (2009); „Popasuri între două capitate – Siret şi Suceava” (2009); „Arhitectură populară în Bucovina” (2009); „Memoria pământului românesc” (2009); „Istorie şi memorie din Bucovina” (2009).
Recent, la Editura „Cossaris”, Suceava – Bucovina – România, Colecţia „Comorile istoriei”, i-a apărut cea de a 22-a carte, intitulată „Bucovina inima mea”.
Pe data de 6 august 2015 l-am vizitat. Slăbise peste 30 kg. Am discutat mult despre ultima sa carte, despre dl Ion N. Oprea, care i-a prezentat ultimul volum în „Luceafărul de Botoşani” (31.07.2015, ediţie electronică). Cu toate că era foarte bolnav, era lucid şi avea planuri publicistice de viitor.
Nici prin cap nu mi-a trecut că peste o săptămână o să-l conduc pe ultimul drum…
Fie-i ţărâna uşoară! Nu-l vom uita.




























Comentarii