După ce s-au cinstit reciproc, s-au despărţit cu lovituri de cuţit

Întâlnirea dintre doi consumatori de licori bahice s-a terminat cu lovituri de cuţit şi internarea unuia dintre ei pe patul de spital. Întâmplarea s-a petrecut la finele săptămânii trecute pe raza oraşului Gura Humorului, ajungând şi la urechile lucrătorilor din cadrul poliţiei oraşului, în jurul orei 19.30, când au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 că un bărbat se află căzut în mijlocul drumului, fiind înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit. Cercetările au stabilit că victima, un tânăr de 32 de ani din Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani, a fost agresat pe o stradă din localitate de un bărbat, rămas deocamdată necunoscut. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, cei doi se întâlniseră cu puţin timp înaintea incidentului la un bar din Gura Humorului, unde au consumat împreună băuturi alcoolice. Nimeni nu ştie cu exactitate ce s-a întâmplat între partenerii de pahar, dar, după ce au ieşit din bar, „atacatorul şi-a lovit victima cu un obiect înţepător, după care a plecat”. Plin de sânge, tânărul înjunghiat a fost iniţial transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior luându-se decizia transferării acestuia la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava şi internarea în secţia de specialitate a unităţii medicale cu „plăgi înjunghiate în hemiabdomenul drept”. Acum, oamenii legii derulează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii agresiunii, iar în funcţie de poziţia procesuală a victimei şi rezultatele medico-legale, urmează a se dispune procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI