Era doamna învăţătoare… Asta acum 15 ani, când am devenit colege de muncă în urma transferului meu la Şcoala Gimnazială Bălcăuţi.
Totul a început cu o colaborare profesională. M-a cooptat în echipa grupului „Bucovenka”. Împreună am participat la câteva ediţii ale festivalului „Convieţuiri”. Am colaborat la punerea în scenă a unui obicei specific ucrainenilor – coaserea cununiţei. Toate aceste activităţi au presupus multă muncă şi în afara şcolii. Aşa că ne întâlneam la doamna învăţătoare acasă. Dumneaei locuia aproape de şcoală, eu la doi kilometri depărtare.
Am realizat împreună şi o paradă a costumului popular din Bălcăuţi. Treptat, m-a lăsat să lucrez singură. Aşa că, la una dintre ediţiile festivalului „Convieţuiri”, am participat cu grupul „Zironica” – format din elevi de clasa a IV-a – şi am prezentat un moment care a ilustrat lumea şezătorilor bălcăuţene de altădată. Realizat pe baza informaţiilor culese din sat, momentul a surprins audienţa prin autenticitate. Aşa că am fost trimişi să reprezentăm comunitatea ucraineană la manifestările dedicate Zilei Copilului de la Sibiu. Se întâmplau toate acestea la începutul anilor 2000.
Tot la insistenţele doamnei învăţătoare, m-am înscris la Facultatea de Litere. Era pasionată de arta cuvântului, dar nu şi-a putut permite să urmeze facultatea de specialitate. Şi atunci îi încuraja pe toţi cei care aveau potenţial s-o facă.
Anii treceau şi pe nesimţite doamna învăţătoare a devenit doamna Ana. La o cafea, la o prăjitură sporovăiam vrute şi nevrute. Fiind pensionară, tânjea după anii petrecuţi la catedră. Aşa că-i povesteam ultimele noutăţi din viaţa şcolii. Mă asculta cu o strălucire în ochi şi-mi mulţumea că o ţin la curent. „Nu mai activez, dar sufletul meu a rămas în şcoală” îmi spunea de fiecare dată. Că aşa era o demonstra şi faptul că atunci când era nevoie de vreo suplinire conducerea şcolii din localitate putea pune bază pe dumneaei.
Veneam uneori supărată că lucrurile nu mergeau cum aş fi vrut eu. Mă încuraja de fiecare dată, îmi dădea puterea să merg mai departe. Cu vocea-i blândă, cu vorbe potrivite şi cu sufletu-i delicat mă vindeca de toate supărările mele. „Să nu renunţi niciodată la obiectivitatea ta, chiar dacă superi pe mulţi. Fă-ţi treaba cu profesionalism, restul sunt doar vorbe. Chiar dacă ele dor uneori foarte tare, puterea de a merge mai departe în tine se află.”
Anul acesta, am sunat-o de ziua ei să-i urez la mulţi ani. N-am reuşit să trec pe la dumneaei. Peste o săptămână, m-a sunat să mă felicite cu ocazia zilei mele de naştere. Nici dumneaei nu a trecut pe la mine. Era la sfârşit de martie… Ne-am întâlnit apoi la biserică în Săptămâna Patimilor. Era îngrijorată că nu-i veniseră băiatul, nora şi nepoţelele de la Suceava. Când aceştia au apărut, s-a liniştit. Da, îşi iubea mult familia. Era atât de fericită când cei doi băieţi puteau să se întâlnească în casa părintească. Erau rare aceste momente, căci celălalt băiat trăieşte în Bucureşti.
Aşa că atunci când, în acea zi de sfârşit de aprilie, aflându-mă în cancelaria şcolii, l-am auzit pe unul dintre colegii mei întrebând cine a murit de bat clopotele, iar pe altul răspunzând că „doamna Ana Petraşuc” am rămas… Pentru o fracţiune de secundă, timpul s-a oprit în loc. Apoi, Petru a sărit de pe scaun şi a sunat pe cineva, eu am alergat în clasă la Rodica, apoi la doamna directoare Stan care nu ştia nimic…, a sunat-o pe Narcisa – colega noastră, dar şi nepoata doamnei Ana – care a confirmat tristul adevăr, când noi cu toţii speram să fie doar un zvon.
Suntem la sfârşit de iulie…, abia acum am putut să mă adun şi să scriu aceste rânduri în amintirea doamnei Ana. Era una dintre cititoarele mele fidele. Faptul că, dintr-o pasiune la început, jurnalismul a devenit o preocupare serioasă pentru mine, tot dumneaei i se datorează, căci întotdeauna m-a îndemnat să scriu.
Aceste rânduri sunt pentru doamna Ana Petraşuc. O învăţătoare cu har şi o prietenă minunată… Mulţumesc că mi-a fost hărăzit să vă am aproape pe drumul vieţii! Îmi înveşmântez gândurile în simplitatea florilor de câmp deoarece… o păpuşă v-am dăruit de ziua dumneavoastră, dar buchetul de flori de câmp n-am reuşit să vi-l culeg…
LĂCRĂMIOARA GRIGORCIUC
Comentarii