După 6 ani de la anunţarea intenţiei

Primăria Suceava îşi face Direcţie de Cultură

> „Este jenant că într-un municipiu cu tradiţie şi istorie, nu avem un imobil cultural adecvat” opina încă din 2009, când afirma că direcţia de cultură va funcţiona în viitorul sediu al Centrului Cultural „Bucovina”

Primăria Suceava intenţionează să înfiinţeze, în cadrul aparatului propriu al primarului, o direcţie de cultură.

Iniţiativa este mai veche, aceasta fiind repusă pe tapet odată cu recepţionarea lucrările de la Centrul Cultural „Bucovina”, vechiul cinematograf „Modern”.

Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, a declarat că noul compartiment ar urma să aibă în statul de funcţii şase angajaţi, însă, mai întâi, trebuie obţinut avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

„Vom încerca să angajăm vreo şase oameni, să înfiinţăm o direcţie de cultură. Sigur, aceasta în măsura în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va aproba acest lucru” a explicat Ion Lungu.

Ieri, la sediul Primăriei, a fost semnat contractul pentru achiziţionarea instalaţiilor de proiecţie cinematografică 4K+3D, licitaţia fiind câştigată de o firmă bucureşteană, pentru suma de circa 519.000 de lei. În aceste condiţii, Centrul Cultural „Bucovina” şi, implicit, noul cinematograf vor fi deschise publicului în luna septembrie. Până atunci, paralel cu procedurile de clasificare a sălii de către Centrul Naţional al Cinematografiei, autorităţile municipale fac demersuri de identificare a unui operator cinematografic.

„Vom face o licitaţie cu selecţie de oferte pentru un operator care să opereze cinematograful, respectiv să aducă filme şi să le programeze” a precizat primarul.

În 2009, şeful administraţiei locale avansa că, din 2010, direcţia de cultură urma să funcţioneze în corpurile de clădire ale Grădiniţei „Aşchiuţă”, imobil tocmai trecut prin intervenţii de modernizare. Lungu arăta că respectiva clădire este una cu rezonanţă istorică şi prezintă toate facilităţile pentru o activitate în condiţii prielnice. „Este jenant că într-un municipiu cu tradiţie şi istorie nu avem un imobil adecvat. Având în vedere faptul că, la activitatea culturală nu avem niciun fel de patrimoniu, încercăm acum să-l construim prin Centrul Cultural „Bucovina”, printr-o clădire 100% culturală pentru municipiul Suceava, care va funcţiona în fostul cinematograf «Modern», aflat în curs de reabilitare” spunea, în 2009, primarul Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI