- În Cimitirul Eroilor Români de la Ţiganca
Aflând acum exact unde-i mult căutatul Cimitir al Eroilor Români de la Ţiganca, ajungem repede acolo şi dăm, pe coasta dealului, peste un perimetru nu chiar mititel, împrejmuit pe trei laturi cu gard de plasă metalică, împingem marea poartă de fier (după sfatul lui bădiţa cu oile, evocat mai sus) şi urcăm câteva zeci de metri spre cimitirul propriu-zis, inaugurat, cum scrie pe frontonul porţii de aici, în anul 2006. Reproducem spre edificare inscripţia de pe placa de la intrare în cimitir: „Acest cimitir de onoare – în care sunt înhumaţi 1020 de eroi români căzuţi în luptă, în iunie 1941, în capul de pod «Ţiganca» – a fost reconstruit de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor 1 iunie 2006”. În incinta acestui cimitir, ne întâmpină mai întâi câteva blocuri de marmură neagră pe care sunt scrise, în ordine alfabetică, nu mai puţin de 1020 nume de „Eroi Români Identificaţi”, majoritatea din cele trei regimente (de la Bârlad, Tecuci şi Râmnicu Vâlcea) care au căzut aici pentru eliberarea ţării şi a neamului din robia bolşevică. Cei mai mulţi sunt, bineînţeles, soldaţi, dar şi alte grade mai înalte, până la căpitan, inclusiv. Urmează apoi mormintele, circa 135, numărate de Adi, cu cruci de un alb impecabil, fiecare cu inscripţia „Eroi Români Necunoscuţi” (atenţie la semnificaţia pluralului!), fotografiate, şi acestea, cu multă râvnă de Ştefan. Puţin mai sus, în dreapta cimitirului, o altă Troiţă comemorativă, ridicată la 25 octombrie 2004, „în amintirea ostaşilor români căzuţi aici în cel de al Doilea Război Mondial”. Sus, în capătul cimitirului, o Troiţă monumentală sculptată în lemn, tot cu motive din arsenalul artei noastre ţărăneşti. Ne facem astfel o idee asupra proporţiilor uriaşe ale carnagiului (implicit şi ale jertfelor asumate), la care au fost expuse trupele române angajate în această luptă cumplită şi gândul nu poate să nu ne ducă la un reper ulterior, cunoscut din lecturi: Oarba de Mureş.
Încercăm, cu imaginaţia, să aproximăm un traseu pe care îl va fi parcurs sergentul Cârlan (Purghel) V. Gheorghe, cu misiunea de stegar al Regimentului nr. 24 Infanterie Tecuci. Ni se derulează în faţa ochilor minţii tot felul de imagini pe care ne dăm seama că le colectăm involuntar din tablourile lui Nicolae Grigorescu sau din poeziile lui Vasile Alecsandri. Imposibil de a ne simţi mulţumiţi atâta vreme cât în incinta memorialului de aici nu avem nicio hartă, niciun plan de luptă orientativ şi nici nu se află prin preajmă cineva care ar putea să ne dea vreo desluşire, fie ea oricât de vagă. Cât despre şanţul anticar, ţinta atacului din 12 (sau 14) iulie 1941, ar trebui să ne luăm picioarele la spinare şi să colindăm dealurile dinspre est. Şi am face-o, dacă înserarea care se lasă ne-ar mai da răgazul de trebuinţă. Rămânem cu sufletele şi aşa covârşite de emoţie înălţătoare, şi de o dulce tristeţe, pe care le vom duce cu noi pentru toată viaţa aceasta scurtă şi, dacă ar fi cu putinţă, şi de-a lungul veşniciei din viaţa de apoi. Căci astfel de realităţi tragice ale Patriei perene, apărată cu un preţ atât de mare, de eroic şi de sublim, nu se pot identifica decât cu eternitatea.
Plecăm de la Ţiganca odată cu înserarea, când soarele, stând să scapete după dealurile de acasă, de la vest de Prut adică, scaldă panta dealului cu Cimitirul Eroilor Români într-o irizare difuză de lumină roşietic-vişinie, asemănătoare parcă cu stiharele arhiereşti arborate în timpul celei mai solemne liturghii ce se poate imagina. Ducem cu noi, odată cu aceste impresii covârşitoare, şi săculeţul cu pământ din veşnicia Basarabiei, pământ pe care l-am decupat, pentru tata, chiar din coasta dealului de deasupra Cimitirului Eroilor Români de la Ţiganca, închipuindu-ne că o picătură din sângele vărsat de dânsul aici va fi fost conservat şi de această fărâmă de ţărână sfântă.
Fie ca jertfa acestor Eroi să se dovedească a nu fi fost zadarnică. Viitorul va decide, fireşte în sensul adevărului şi al dreptăţii.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
NICOLAE CÂRLAN
Comentarii