Anchetele DNA scot la suprafaţă un fenomen de care mă temeam de mult: de un sfert de veac asist la adevărate bătălii pentru câştigarea puterii politice, dar câştigătorii nu-şi exercită puterea doar în vederea bunei guvernări şi a satisfacerii dorinţei legitime de bunăstare generală, ci o exercită mai ales în interes personal, fără prea mare legătură cu promisiunile electorale. Din păcate, cu foarte puţine excepţii, e.g. seniorul Coposu, politicienii români nu sunt interesaţi de un loc în istorie, nu caută să binemerite de la naţiune, de aceea arareori pun interesul general mai presus de cel personal ori de grup. De demonstrat.
Nu spun că formaţiunile politice, politicienii n-ar trebui să aibă deloc interese personale ori de partid, asta nu se întâmplă niciunde, spun numai că nu-şi fac un ideal din a-şi împlini datoria, că nu sunt dispuşi să respecte jurământul pe Sfânta Scriptură şi Constituţie, că odată ajunşi în jilţurile mult râvnite fac altceva decât scrie în lege.
Ca urmare, în spaţiul public s-a încetăţenit ideea că avem o clasă politică iresponsabilă, nepăsătoare la durerile poporenilor, că de aceea ne merge prost fiindcă politicienii nu pun umărul la propăşirea ţării, iar dosarele DNA demonstrează cu vârf şi îndesat că altele le sunt priorităţile. Să le luăm pe rând.
Cazul Gheorghe Nichita, primar al celui mai mare oraş după Bucureşti: pe omul acesta nu ştiu ce-l recomanda să ajungă în fruntea Capitalei Moldovei şi totuşi, prin mişcări de culise şi ajutor de la centru, reuşeşte să-l mătrăşească pe Ion Solcanu, un lider din aretul lui Ion Iliescu, şi să-i ia locul. Apoi, prin manipulări şi campanii mediatice sforăitoare, prin trădări ale opozanţilor, câştigă de trei ori primăria. Până aici e uşor de înţeles, dar nu pricep o iotă la ce îi trebuia postul de primar.
Iar cazul Nichita este unul simptomatic: presa scrie că îşi părăseşte soţia după 33 ani de căsnicie, îşi păzeşte amanta cu poliţia şi serviciile secrete, îşi desfiinţează în acelaşi mod adversarii, cu instituţiile statului, pe bani publici, iar oraşul se descurcă şi el cum poate cu un edil ocupat cu te miri ce, mai puţin cu treburile cetăţenilor. De tei nu mai zic. Nu ştiu câţi primari fac la fel, dar, coroborând dosarele din instanţe cu informaţiile şi anchetele din presă, numărul lor pare covârşitor: nu se poate să caute justiţiarul în activitatea vreunui ales local să nu găsească niscaiva matrapazlâcuri.
Îmi veţi reproşa că nu se poate blama întreaga clasă politică din pricina primarului ieşean şi a altora ca el. În fond, societatea nu e la fel? Nu se poate pădure fără uscături. Şi aveţi dreptate, numai că aleşii ne-au convins să le dăm votul declarându-ne dragoste până la moarte, respect total şi bună guvernare, iar acum, când aflăm cu ce se ocupau, frustrarea noastră nu cunoaşte limite.
Iar asemenea politicieni nu sunt deloc puţini, nici pe plan local, nici pe plan naţional. Ba chiar s-ar putea spune că excepţiile au devenit regulă, iar acuzaţiile sunt şi mai grave: câţiva parlamentari, şi ei cu servicii proprii de informaţii, tranzacţionau parcele de pădure de zeci de mii de hectare, un ministru făcea cadouri de peste 5 milioane de euro, alţii primeau mită de câteva milioane, un om de afaceri împărţea vreo 8 milioane de euro din furăciuni favorizate de alţi diriguitori, campaniile electorale dispuneau de şi mai multe milioane, bani negri… De luxul exorbitant în care trăiau nu mai zic.
Fiindcă spaţiul public e plin de acuzaţii ca: toţi fură, toţi sunt hoţi, nimeni nu se ocupă de treburile publice… Iată de ce întrebarea din titlu este legitimă. Situaţia a devenit agravantă mai cu seamă după promisiunile din campania electorală prezidenţială: sătul de minciuni şi corupţie, de certuri zilnice pe ciosvârta mai cărnoasă, electoratul şi-a pus speranţele în neamţul Klaus Iohannis, cel ce promitea stârpirea corupţiei.
Atunci mesajul primit de noul preşedinte de la alegători a fost atât de categoric, încât DNA, ICCJ, SRI s-au pus pe treabă serioasă. Şi pentru că de la politicieni nu se aştepta nimeni să-şi schimbe năravurile, Justiţia s-a apucat ea însăşi de curăţenie. Nu degeaba beneficiază de cea mai înaltă cotă de încredere într-o democraţie ca a noastră. Să sperăm că partea sănătoasă a Parlamentului şi CCR vor susţine „dreptatea până la capăt”, iar exercitarea puterii politice se va face până la urmă conform legii.
Comentarii