Prin deviza „Lumină pentru suflet, educaţie pentru viaţă”, dar şi prin specificul ei de a păstra şi promova tradiţiilor populare cu ajutorul copiilor, Grădiniţa „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” vine şi în acest an în întâmpinarea micuţilor cu cea de-a III-a ediţie a Concursului „Tradiţii pascale româneşti” – 2015.
Concursul judeţean „Tradiţii pascale româneşti”, înscris la poz. 3 din C.A.E.J./2015, al Inspectoratului Şcolar Suceava, s-a născut din dorinţa de a evidenţia capacităţile intelectuale, creatoare ale preşcolarilor şi cadrelor didactice în realizarea unor lucrări artistico-plastice cu caracter religios, care să redea tema acestei sărbători (picturi, desene, colaje, felicitări), reunind 434 de lucrări, şi s-a desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava şi Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei.
În data de 30 aprilie a.c. a avut loc jurizarea lucrărilor cuprinse în concurs şi au participat preşcolari din învăţământul de stat, particular şi special din judeţ, dar şi din alte zece judeţe ale ţării, cu lucrări împărţite pe trei secţiuni: secţiunea 1 – desen/ pictură – tehnici grafice şi picturale, secţiunea 2 – colaj, secţiunea 3 – felicitări.
Prin utilizarea diferitelor tehnici specifice desenului şi picturii şi prin varietatea materialelor folosite în tehnica colajelor se stabileşte o punte de legătură între plăcut şi util. Toate acestea converg la crearea unor lucrări originale, înlăturând monotonia şi tipizarea în lucru, şi conduc la dezvoltarea spiritului estetic şi a creativităţii copiilor, valorificând totodată inepuizabilul izvor de tradiţii al ţării noastre.
Ampla participare la concurs a preşcolarilor din acest an denotă interesul crescut pentru promovarea tradiţiilor româneşti şi, desigur, deosebita implicare a cadrelor didactice coordonatoare.
























Comentarii