Biserica cere răbdare, înţelepciune şi credinţă în cazul icoanei părintelui Arsenie Boca de la Puşcaşi

Biserica cere credincioşilor răbdare, înţelepciune şi credinţă în cazul de la Puşcaşi, acolo unde localnicii au observat că o icoană care îl înfăţişează pe părintele Arsenie Boca lăcrimează.

Protopopul de Vaslui a declarat, ieri, pentru AGERPRES, că este bine ca oamenii să evite „senzaţionalul trecător” şi să-l caute pe Dumnezeu. „Biserica şi credinţa ortodoxă au la baza lor minunea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi Pogorârea Duhului Sfânt. Desfăşurarea activităţii Bisericii este o lucrare minunată ea însăşi, pentru faptul că Dumnezeu lucrează prin Biserica Sa pentru oameni. Spunem aceste cuvinte pentru a arăta că minunea este proprie doar Bisericii, dar referitor la icoana de la Puşcaşi este nevoie de răbdare, înţelepciune şi credinţă. Dacă este ceva de la Dumnezeu, va continua şi va dăinui, dacă nu este de la Dumnezeu, se va stinge. Este de dorit să evităm senzaţionalul trecător şi să căutăm pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe sfinţii Bisericii, dar şi lucrarea minunată mai întâi prin credinţă, apoi smerenie şi responsabilitate pentru ce primim, bine ştiind că în orice caz Dumnezeu doreşte doar binele omului”, a afirmat protopopul de Vaslui, preotul Adrian Chirvase.

Comuna vasluiană Puşcaşi, acolo unde se află o icoană cu părintele Arsenie Boca despre care sătenii spun că lăcrimează de mai multe zile, a devenit, de aproape o săptămână, loc de pelerinaj pentru credincioşi din toate colţurile ţării. Icoana cu chipul Sfântului Ardealului, cum îl numesc credincioşii pe Arsenie Boca, a fost adusă de un sătean, de la Mănăstirea Lainici, şi a fost aşezată în troiţa ridicată de familia Motău în memoria fetiţei pe care au pierdut-o în urmă cu câţiva ani.

Arsenie Boca este considerat ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veşnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic sute de pelerini.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI