> Paramedicii SMURD au acordat primele îngrijiri proprietarului, un bărbat de 44 de ani, care avea arsuri de gr. II şi III şi hipertensiune
Opt autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD au intervenit luni noapte pentru localizarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Vicovu de Jos, zona Remezău.
Incendiul a fost anunţat la ora 22.42, la el intervenind militarii Detaşamentului Rădăuţi şi gărzile de intervenţie Vicovu de Sus şi Siret, împreună cu voluntarii din cadrul SVSU din Vicovu de Sus, Gălăneşti, Voitinel şi Bilca.
La faţa locului pălălaia era în toi, „hrănită” de cantităţi mari de lemn din construcţii şi furajele depozitate în ele. Ardeau deja din toate părţile depozitul de furaje, adăpostul de animale şi acoperişul casei cu un etaj.
Pompierii s-au apucat de treabă, mai întâi pentru izolarea flăcărilor care ameninţau să se propage la întreaga gospodărie şi la două proprietăţi din apropiere, apoi pentru stingerea incendiului, care nu a fost deloc o treabă simplă, din cauza marilor cantităţi de materiale combustibile.
Proprietarului casei, în vârstă de 44 de ani, a avut nevoie de ajutorul paramedicilor pentru că suferise arsuri de gradele II şi III la nivelul capului şi al mâinilor şi avea hipertensiune, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
La ora 2.15 incendiul era lichidat, dar îşi luase preţul.
„Au ars depozitul de furaje şi adăpostul de animale, construcţie corp comun, pe o suprafaţă de 72 mp, acoperişul casei de locuit pe 108 mp, acoperişul bucătăriei de vară pe 42 mp. În incendiu au pierit un porc şi 70 de păsări de curte” a comunicat ISU Suceava.
În incendiu s-au mai făcut scrum circa 7 mc lemn de foc, 4 tone de fân şi două tone de boabe de porumb şi de ştiuleţi. Flăcările au degradat aproximativ 85 mp din tavanul casei, un ATV, o maşină de tocat furaje, geamurile termopan de la mansarda construcţiei şi alte bunuri.
Pompierii au reuşit să salveze restul casei şi al bucătăriei de vară, bunuri casnice şi electrocasnice, mai multe animale din curte, dar şi cele două proprietăţi învecinate.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător” scrie în comunicatul ISU.
























Comentarii