În anii puterii sovietice, fiecare oraş şi localitate rurală aveau case de cultură sau cluburi, a căror menire principală era să propage ideologia comunistă. Totodată, se urmărea scopul de a înstrăina populaţia autohtonă de la tradiţiile strămoşeşti şi credinţa străbună, de a-i îndepărta pe oameni de biserică şi a-i sustrage de la problemele acute ale traiului, care deveneau tot mai complicate. Treptat, căminele culturale s-au transformat în centre în care se demonstrau filme, se oficia înregistrarea civilă a căsătoriilor, se desfăşurau diverse activităţi culturale şi festivităţi cu prilejul sărbătorilor comuniste.
Fiind unicul loc unde oamenii se puteau distra, localurile respective, spre care la început sătenii priveau cu suspiciune, începeau să fie vizitate de cei mai îndrăzneţi. La Ropcea, căminul cultural a fost deschis în 1947, în casa gospodarului Vasile Borcea. Tot acolo se afla şi biblioteca satului. În privinţa localului se cere de precizat că stăpânul casei, harnicul nostru consătean, a muncit timp de 20 de ani pe continentul american. A adunat cent lângă cent ca să-şi cumpere pământ şi să-şi dureze o casă frumoasă la baştină – cu etaj, subsol şi sală de petreceri după moda americană. Dar bietul om şi-a „câştigat” moartea din cauza bunăstării obţinute prin muncă istovitoare. La 13 iunie 1941 a fost deportat împreună cu soţia şi trei copii. Din exil s-au întors numai soţia sa cu un copilaş.
Primul şef al căminului cultural a fost Grigorii Kalina, un venetic venit din Rusia. El nu cunoştea limba română, nici obiceiurile noastre. Tineretul se aduna acolo mai mult pentru a viziona câte un film. La datele sărbătorilor revoluţionare, învăţătorii erau obligaţi, după festivităţile oficiale, să prezinte concerte, în program alături de elevii fiind angajaţi şi tineri din sat. Deseori artiştii noştri amatori participau la festivalurile-concurs din raion, de unde se întorceau cu premii pentru locurile obţinute. Cu timpul, activitatea de amatori a luat amploare. Au fost organizate orchestra populară şi un colectiv de dansatori, din care făceau parte cei mai frumoşi tineri – floarea satului. Grupul coregrafic, condus de storojineţeanul Dionis Polianski, a luat premiile I în raion şi regiune, cu dansul „Raţa”. Membrii colectivului au primit premii băneşti şi dreptul de a participa la un festival folcloric din Kiev. Tinerii noştri erau speriaţi, se ascundeau pe unde puteau, căci se temeau să nu li se întindă o capcană pentru a fi deportaţi. Conducătorul ansamblului a depus mari eforturi pentru a-i convinge să plece în capitala Ucrainei. Dansatorii din Ropcea au cucerit premii şi la Kiev. Printre cei care primii au dus faima satului departe în ţară s-au aflat: Chirilă Zbira, Gheorghe Costinean, Florea Bucaciuc, Ion Vicovan, Petru Pascal, Ion Himinciuc, Ilie Şubran, Dragoş Petraşescu, Dumitru Nituşca, Aurel Mahul, Toader Lacusta. La momentul de faţă, în viaţă a rămas numai Petru Pascal. Ei i-au impresionat pe spectatori, îndeosebi, prin frumoasele lor costume naţionale.
Începând cu triumful obţinut la Kiev, căminul cultural din Ropcea a devenit foarte popular în rândul tineretului. Flăcăii şi fetele veneau acum nu doar la filme, ci şi la dansuri, la diverse întâlniri… Deseori, reprezentanţi din raion ţineau lecţii pe teme politice sau ateiste. În asemenea cazuri, tinerii şi oameni mai în vârstă erau aduşi aproape cu forţa. Desigur, învăţătorii şi elevii se prezentau de „bună voie”, iar sătenii îşi vedeau de treburile lor.
Prin anii 50 ai secolului trecut, în lipsa radioului şi televizorului, clubul erau unicul focar de cultură. Veseli şi energici prin firea lor, ropcenii participau la diverse cercuri artistice, care funcţionau în cadrul căminului cultural. În acele timpuri a luat fiinţă cercul dramatic, condus de regretatul Gheorghe Mihailiuc din Dimca, profesor de limba română la şcoala noastră. Era foarte stimat şi ca profesor, şi ca un talentat conducător artistic. La reprezentaţiile cenaclului dramatic sala era întotdeauna arhiplină. Foarte îndrăgiţi de spectatori erau artiştii amatori Maria Bejan, Fenea Tcaciuc, Dragoş Petraşescu, Mihai Petraşescu, care interpretau personaje din piesele lui Vasile Alecsandri, puse în scenă de Gh. Mihailiuc.
Pe parcursul anilor s-au perindat mulţi şefi ai căminului cultural, fiecare străduindu-se să-şi aducă partea sa de contribuţie la promovarea culturii. Unii din ei aveau studii în domeniul respectiv. Corul, condus la început de Dionis Polianski, apoi de Floarea Bogoslaveţ, a fost în permanenţă înalt apreciat în raion, evoluând pe multe scene din satele vecine. Cohorta artiştilor amatori se îmbogăţea cu noi talente, apăreau grupuri noi de dansatori talentaţi. În anul 1967 s-a renovat sala căminului cultural, devenind mai spaţioasă, cu o scenă mai mare. Au început să concerteze mai des elevii de la şcoala locală, să se organizeze diferite concursuri, întruniri literare, olimpiade şcolare. Îndeosebi, tineretul era atras de cercul dramatic. M-am încadrat şi eu cu plăcere şi mare entuziasm în spectacolele „Cărăbuşul” de Constantin Stamati-Ciurea, „Despre toate” şi „Amarul iubirii” de Ana Lupan, alături de alţi tineri din sat – Mihai şi Dragoş Petraşescu, Maria Olar, Aurica Opaeţ, Elena Demidova, Mircea Cosovan.
Între timp a apărut o pleiadă frumoasă de muzicanţi – fraţii Ilie, Florea şi Aurel Costinean, Ilie Şubran, Ion şi Ilie Olari, Gheorghe Gavriliuc, Ion Vicovan, Ilie Zbira, Ion Creţu, Traian Olari, Vasile Gluşco, Aurel Bizian, Nicolae Proţiuc, Valeriu Bejan. Ei erau solicitaţi la toate festivităţile din satul nostru şi localităţile învecinate.
Prof. VALERIA MIHAILIUC
Ropcea-Storojineţ, Cernăuţi
Comentarii