Marea Britanie a început de ieri punerea în aplicare, la punctele de frontieră, a controlului obligatoriu al paşapoartelor celor care părăsesc ţara, autorităţile de la Londra susţinând că obiectivele acestei măsuri sunt combaterea imigraţiei ilegale şi monitorizarea deplasărilor persoanelor suspecte de terorism, transmit agenţiile DPA şi EFE. Ministerul britanic de Interne a menţionat că aceste verificări vor ajuta guvernul să obţină date clare despre străinii care rămân în Marea Britanie după ce le-a expirat perioada legală de şedere, controalele fiind în special un instrument motivat de imigraţia ilegală, însă ele vor avea şi un rol în asigurarea securităţi naţionale.
Controalele se vor aplica treptat, în prima lună urmând să fie verificate 25% din paşapoarte, procent care va ajunge la 50% peste încă o lună şi la 100% la jumătatea lui iunie. Până în prezent, în Marea Britanie controlul paşapoartelor era obligatoriu numai la intrarea în ţară.
Există şi critici ai acestei măsuri, care afirmă că ea ar putea provoca întârzieri în porturi, aeroporturi şi în sistemul de căi ferate, dar guvernul de la Londra afirmă că a decis aplicarea treptată a noului sistem tocmai pentru a permite autorităţilor vamale să se adapteze.



























Comentarii