La restaurant. Chelnerul prezintă nota, clientul o înghite, scoate paralele, adaugă bacşişul, chelnerul îl evaluează, îl prezintă casierului şi, în funcţie de regulile „casei”, bacşişul se va regăsi pe bonul fiscal întreg sau dijmuit. Cam aşa ar urma să se întâmple după ce, aşa cum se plănuieşte, şi bacşişul va fi impozitat (cu 16%). Şi la frizer (darămite la hair stylist!), şi la mecanicul auto, şi la croitor, şi la zugrav, şi la taximetrist ş.a.m.d.? Poate-poate. În ce-i priveşte pe slujbaşii din industria ospitalităţii (ospătari, chelneri, barmani, ghizi, recepţioneri, cameriste, portari, parcagii etc.), vorbind în numele lor (că ei ce să mai zică?), reprezentanţii asociaţiilor de profil recunosc că bacşişul reprezintă „o sursă importantă de venit” (neoficial, de la caz la caz însemnând, lunar, de la valoarea a jumătate de leafă până la valoarea a mai multe lefuri), zic că va rămâne şi mai departe „la latitudinea clientului” şi, privind a pagubă în buzunarele acestuia, suspină cum că, în ultimi ani, bacşişurile au scăzut de la 10-15% din valoarea serviciului la 5-7%. Pe de altă parte, patronii deja deplâng situaţia în care le-ar ajunge salariaţii pe care îi plătesc cu minim pe economie şi cu voie să se înfrupte cât sunt în stare din răsplata clientului. Ce se va întâmpla de fapt? Mă tem că neoficial, în faţa degetului dus la obraz, valoarea bacşişului va creşte, iar oficial valoarea lui va scădea brusc, de la 5-7% la 1-2%, cât să nu bată la ochi bonurile lipsite de această contribuţie fiscală.
Citez dintr-un îndrumar de (bune) maniere: „A da bacşiş este un lucru delicat, ca tot ceea ce ţine de bani. Să dai sau să pretinzi mereu ceva este prost obicei”. Adaug: a spune (a visa) că impozitezi bacşişul la români e un lucru şi mai delicat.


























Comentarii