Poliţiştii din Grăniceşti au avut de lucru intens în noaptea de joi spre vineri.
Abia trecuse de miezul nopţii când mai multe persoane, sub influenţa alcoolului, s-au luat la bătaie în faţa unui bar din localitate. A ieşit „ca în filme”, două grupuri cărându-şi reciproc pumni şi picioare după cum le-a venit mai bine. S-a creat o învălmăşeală de bătăuşi, care mai de care mai beat, iar după ce părţile au obosit s-au numărat „pierderile”. Bătuţi mai bine au ieşit trei bărbaţi de 43, 32 şi 23 de ani, toţi din localitate, şi un bărbat de 28 ani, din comuna Grămeşti, care au şi fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Din grupul cel mai agresiv au fost identificaţi de poliţişti doar doi bărbaţi, unul de 18 ani, din comuna Şerbăuţi, şi altul de 23 ani, din comuna Calafindeşti, care sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea şi a celorlalţi indivizi care au participat la bătaie şi pentru stabilirea gradului de vinovăţie al fiecăruia.
























Comentarii