Avocatul Marius Striblea

Acuzaţiile la adresa Elenei Udrea au fost demontate în întregime în timpul confruntărilor de la DNA

Acuzaţiile la adresa Elenei Udrea au fost demontate “în întregime” în timpul confruntărilor de la DNA cu denunţătorii săi, a declarat avocatul fostului ministru, Marius Striblea.

Elena Udrea a fost confruntată joi, timp de peste opt ore, cu denunţătorii săi din dosarul Gala Bute, respectiv Ştefan Lungu, Ana Maria Topoliceanu, Gheorghe Nastasia şi Adrian Gardean.

În opinia avocatului Marius Striblea, confruntările au arătat că este vorba despre “impresii şi păreri artificiale ale unora care sunt acuzaţi în dosar”.

“Concluzia este că domnul Nastasia ştia despre cei 900.000 de euro de la Gardean. Mă mir că domnul Gardean nu i-a spus că are focoase nucleare în acea geantă. Doamna Topoliceanu a infirmat teza că, la Predeal, de ziua doamnei Udrea, s-ar fi plătit din banii domnului Breazu, care ar fi fost bani, să spunem, obţinuţi din lucruri ilicite şi aproape şi-a adus aminte că doamna Udrea i-a plătit domnului Breazu suma respectivă. Domnul Lungu a spus pe şleau că doamna Udrea nu a avut cunoştinţă despre faptul că el făcea anumite plăţi la partid şi, de asemenea, că doamna Udrea nu i-a cerut niciodată să facă plăţi pentru Partidul Democrat. Domnul Gardean i-a remis domnului Nastasia o geantă, care ar fi conţinut 900.000 de euro, dar care ar fi fost destinată domnului Nastasia, şi nu doamnei Udrea”, a declarat Marius Striblea.

El a precizat că întâlnirea dintre Elena Udrea şi Ana Maria Topoliceanu a fost una “decentă, ca între două persoane care se află în faţa unei autorităţi”.

Întrebat dacă Elena Udrea şi-a privit în ochi denunţătorii, Marius Striblea a spus: “Pot să vă spun cu fermitate că nu doamna Udrea şi-a ascuns privirea. Ceilalţi”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI