Proiect adresat persoanelor din grupurile vulnerabile

La Suceava s-a lansat ieri proiectul „Ecouri – Măsuri inovatoare de dezvoltare a economiei sociale bazate pe avantajele competitive în Maramureş şi Bucovina”, totodată desfăşurându-se şi un seminar despre „beneficiile economiei sociale”.

Proiectul este aplicat (prin POSDRU) de asociaţia „Kelsen” (beneficiar), partenerii săi fiind SC Centrul de Excelenţă pentru Resurse Comunitare SRL, SC Pol Succes SRL, Asociaţia Consultanţilor în Dezvoltare Comunitară – ACDC, Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Asociaţia Kult-Art şi Confederation of European Firms, Employment Initiatives and Cooperatives (CEFEC). Aflăm că obiectivul general al proiectului (implementat în perioada 22 ianuarie – 31 decembrie 2015) „îl constituie dezvoltarea economiei sociale în Bucovina şi Maramureş, prin înfiinţarea a şase întreprinderi sociale ca instrumente flexibile şi durabile pentru dezvoltarea economică a regiunilor NV şi NE, în vederea integrării şi reintegrării pe piaţa muncii a persoanelor supuse riscului de excluziune socială”. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul proiectului se desfăşoară şi acţiuni de informare, orientare în carieră pentru 300 de persoane din cele două regiuni, urmate de activităţi de formare profesională. Se prevede ca în cele şase structuri de economie socială să fie angajate 36 de persoane din grupul-ţintă. Ni s-a precizat că „aceste acţiuni se adresează persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile, supuse riscului de excluziune socială, persoane de etnie romă, persoane cu dizabilităţi, victime ale violenţei în familie, persoane cu venit minim garantat, persoane care au părăsit timpuriu şcoala şi femei în situaţii de risc”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI