Fotbal, Liga a III-a

Înfrângere dură pentru Bucovina Rădăuţi pe terenul echipei Petrotub Roman

> Într-o partidă din etapa a XV-a, Petrotub Roman – Bucovina Rădăuţi 4-0

Bucovina Rădăuţi a suferit o înfrângere clară pe terenul formaţiei Petrotub Roman în cadrul etapa a XV-a a Seriei I a Ligii a III-a. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Roman. La capătul unei partide pe care rădăuţenii doresc să o uite cât mai repede, gazdele s-au impus cu 4-0.

„Galben-albaştrii” au evoluat bine în prima parte a meciului, ba chiar au avut o ocazie imensă în minutul 15, când Luşac a şutat în bară din cinci metri. Echilibrul de pe tabela de marcaj s-a rupt abia în ultima jumătate de oră a jocului dintre Petrotub Roman şi Bucovina Rădăuţi. Romaşcanii au deschis scorul în minutul 64, prin Marin, cu un şut la colţul lung, iar şapte minute mai târziu şi-au dublat avantajul prin căpitanul Popa, care a transformat un penalti comis de Andrei Ciurlă.

Speranţele rădăuţenilor la un rezultat pozitiv s-au năruit cu totul în minutul 80, când nou-intratul Apostol a văzut direct cartonaşul roşu după ce l-a călcat involuntar pe portarul gazdelor. În superioritate numerică, Petrotub a mai punctat de două ori până la final, prin Damian şi Stahie, ambii profitând de gafele defensivei oaspeţilor.

Bucovina Rădăuţi: Butnariu – A. Ciurlă, Hrimiuc, Vitu, C. Ciurlă – Ionesi, Zaremba, Păsăilă, Sabie – Julei, Luţac. Antrenor: Iulian Ionesi. Pe parcurs au mai intrat: Apostol, Grecu, Polocoşeri şi Alecsandru.


Rezultatele etapei a XV-a:

Cetatea Târgu Neamţ – Aerostar Bacău 1-0

Petrotub Roman – Bucovina Rădăuţi                   4-0

CSM Paşcani – FC Pojorâta                           0-2

Ceahlăul II Piatra Neamţ – Ştiinţa Miroslava          1-2

Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Zagon                4-0

Sporting Lieşti şi AFK Miercurea Ciuc au stat în această etapă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI