Pentru a doua zi consecutive

Focurile de armă au răsunat din nou la graniţa de nord a judeţului

Focurile de armă au răsunat şi joi seară în apropierea graniţei de nord a judeţului, pentru a doua zi consecutiv. În jurul orei 21, poliţiştii de frontieră au observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase şi se deplasau dinspre frontieră către localitatea Straja. Potrivit Biroului de presă al STPF Suceava, imediat s-a acţionat pentru reţinerea acestora, fiind efectuate somaţiile legale prin voce. Dar cei în cauză le-au ignorat, fapt pentru care oamenii legii au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. La auzul acestora, contrabandiştii au abandonat coletele şi au luat-o la fugă în direcţii diferite şi, profitând de întuneric, s-au făcut repede nevăzuţi. La faţa locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 15 colete învelite în folie neagră, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. Totodată au fost anunţate şi autorităţile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului. În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conţineau 8.480 de pachete cu ţigări, marca Marble, în valoare de aproximativ 85.000 de lei.

Cu o zi înainte, în urma unei acţiuni similare, au fost oprite din drum către piaţa neagră alte aproape 3.000 de pachete cu ţigări, de aceeaşi provenienţă. În ambele cazuri s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, iar în continuare se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI