Motiv de cântat

Şase perechi de oameni deja în vârstă s-au întâlnit sâmbătă ca să sărbătorească şi anul acesta 8 Martie. Controversată sau nu, sărbătoarea aceasta ne adună de mulţi ani. Cât om fi noi de bărbaţi, n-am reuşit să stricăm tradiţia, până a ne dumeri noi pentru a încerca ceva opoziţie, chestiunea fiind deja clarificată de doamne: locul ales, ora stabilită ş.a.m.d.

Sâmbătă ne-am aflat în salonul unui restaurant din Rădăuţi care continuă tradiţiile unui celebru local al urbei. Salon intim, un pic rustic, personal care seara, când plecam, avea să ne surprindă nevestele cu câte o floare dăruită fiecăreia. Au apărut pe masă „dosarele” cu meniurile casei, ne-am ales fiecare ce am dorit, s-au comandat câteva whisky-uri, dar baza a rămas pălinca adusă de acasă. Serviciu plăcut, discret, îndatoritor când a fost nevoie de sfatul specialistului în a alege un fel sau altul. „Aţi adus şi vin?, ne întrebă ospătara cea îndatoritoare. Să aduc căni…”. Am adus şi vin, iar ea a adus cănile.

Încet, încet atmosfera alungă stânjeneala de început, micile supărări dintre soţi. Socializăm, că tot e tânăr termenul, socializăm ca atunci când eram tineri şi nevoia de a cânta devine imperioasă. Şi dăm drumul la repertoriu: cântece studenţeşti, cântece de petrecere ceva mai vechi, ca de exemplu „Şi aşa-mi vine câteodată” sau „Săraca inima mea” sau „Fă nevastă, fă muiere”. Descoperim încântaţi că mai ţinem minte cuvintele, ce-am uitat eu n-a uitat celălalt, aşa că cântecul curge până la sfârşit, fără poticneli şi curge frumos, între noi aflându-se câteva voci deosebite.

Într-o pauză auzim izbucnind cântece şi în alte separeuri, şi parcă, parcă începe cântatul să devină întrecere.

Dar epuizăm repertoriul. Ospătara vine să culeagă banii cuveniţi pentru consumaţie şi spune: „De mult nu s-a mai cântat aşa de frumos aici! Aţi fost de milioane!”

Suntem mândri. Se distra lumea altfel altădată de 8 Martie?