Pe cine iubeşti tu cel mai mult, dragule, pe mama sau pe tata? De 8 martie, pe mama şi, când e treaz, pe tata, iar când e ziua (lor) de salariu, pe amândoi.
Cinică această introducere şi nici măcar nu ştiu de ce mi-a venit asta, dar n-o mai iau înapoi pentru că se potriveşte oarecum cu emulaţia bruscă ce se declanşează în comunitate cu mult înainte de ziua de 8 Martie.
Mă sâcâie valurile de tandreţe şi atenţie, de multe ori convenţionale, faţă de femei, de care prind a se îmbolnăvi într-o singură zi, mai repede ca de gripă, de la cei mai de sus şefi de instituţii, până la cel mai dedicat ONG-ist. E chiar hilar cum şoferii primilor fac coadă de 8 Martie la florării, de la prima oră, pentru două braţe de trandafiri sau garoafe.
Ceilalţi aranjează imediat de-o nominalizare pentru „cea mai cea”, ce merită taman în acea zi pupată în plen, plus nelipsitul buchet de flori şi un suc neacidulat, la final.
Şi uite aşa, Ziua Femeii trece cu bujori în obrăjori şi isterie colectivă primăvăratică, dresuri de 30 de lei agăţate taman când nu trebuie şi zâmbete lungite până la oboseală pe chipul bărbaţilor.
O zi doar, pentru că pe 9 martie deja emulaţia se sleieşte definitiv în dureri de picioare şi rosături de la pantofii prea înalţi şi în mahmurelile inevitabile de după chefuri la care au dansat doamnele între ele.
Şi totuşi…
De peste 100 de ani femeile sunt sărbătorite festiv de 8 Martie. Şampania pe care o ciocnesc şi sucevencele de Ziua Femeii este meritul celor 15.000 de femei americane care au mărşăluit în 1908 pe străzile din New York pentru un program de lucru mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot.
Curajul americancelor a antamat, de un secol încoace, ziua de 8 Martie, femeile din vreo 60 de ţări din lume, din Chile până în Burkina Faso, din China până în Islanda. Fiecare popor o petrece într-un anume fel preţuind, respectând, sărbătorind vorbind despre femei după cât contează şi ce reprezintă ele în ţările lor. Femei independente, femei care merg încă pe stradă cu un pas în urma bărbatului, femei care-şi cresc singure copiii, femei cu văl pe faţă, femei tatuate şi cu cercel în sprânceană, femei cu afaceri grozave, femei în cămăşi militare sau cu decolteu generos, ţinând cont de vremuri, obiceiuri, orânduire şi cultură, au parte de 8 Martie de un gând bun şi o floare din partea bărbaţilor.
Despre cum sunt sărbătorite femeile Sucevei în secolul 21 vorbirăm mai sus. Cum erau ele sărbătorite în urmă cu aproape 35 de ani, doar cei care au apucat acele vremuri îşi mai amintesc. Unii cu drag şi nostalgie chiar.
Înainte de 1989 comuniştii sărbătoreau femeia ca mamă şi gospodină, iar ca iubită doar poeţii aminteau din când în când. Au sărbătorit-o şi ca soţie, partener de nădejde al bărbatului în construirea, în cincinale, a luminoasei societăţi multilateral dezvoltate, şi în calitate de dascăl cu vitală misiune pentru viitorul patriei, dar şi ca harnică şi neobosită membră cooperatoare. Aşa erau vremurile, aşa era politica, aşa erau femeile.
„8 Martie – În lumina înaltei preţuiri”
Ediţia din 8 Martie 1981 a ziarului „Zori noi”, zi care a picat tot într-o duminică, la fel ca anul acesta, omagia femeia şi printr-un editorial publicat pe prima pagină însoţit de o poezie dedicată „purtătoarelor luminii Neamului” de Haralambie Ţugui, autor de versuri, articole şi reportaje.
Alături de gloriosul limbajul de lemn al presei din acea vreme aflăm din editorialul ce poartă titlul „8 Martie – În lumina înaltei preţuiri” că în 1981 la Suceava lucrau în industria judeţului 30 de mii de muncitoare, inginere şi tehniciene, munceau pământul 70 de mii de agricultoare şi alte zeci de mii de femei lucrau în învăţământ, sănătate, cercetare, comerţ. Dar şi că în urmă cu un an, adică în 1980, în judeţul Suceava se încheiaseră nu mai puţin de 5000 de căsătorii şi că sucevenii chiar făceau copii mulţi.
N-ai cum să nu devii nostalgic în faţa acestor cifre…
Pe pagina a treia (ziarul avea atunci doar patru pagini), Coordonatele literare erau dedicate tot femeii; am regăsit cu fior şi lacrimi în suflet versuri şi două lucrări grafice purtând semnături preţioase, care unele dor şi umplu de mândrie. Desenele, ilustrând bineînţeles femei, aparţin artistei plastice Elena Greculesi şi regretatului şi neuitatului Ion Carp Fluerici.
Pe aceeaşi pagină, în stânga sus, a numărului 9786 al ziarului „Zori noi” din 8 Martie 1981 a fost publicată o poezie dedicată femeii, scrisă de Constantin Ştefuriuc, un alt nume preţios, un poet rămas pe veci parte din trupul ziarului.
Ca „Lumină fără umbră” vedea el femeia anului 1981 şi cred că versurile lui răsună la fel de plin astăzi, ca şi acum 34 de ani, şi vor transmite căldura lor şi peste încă 50 de ani.
Comentarii