Parlamentarii polonezi, chemaţi la un program de instrucţie militară pentru a semnala tinerilor să fie pregătiţi să apere ţara

Parlamentarii polonezi vor avea ocazia să urmeze un scurt program de instrucţie militară, ca urmare a „vremurilor tulburi” prin care trece ţara, a anunţat, ieri, preşedintele Seimului polonez (Camera inferioară a parlamentului), Radoslaw Sikorski, citat de agenţia Associated Press. Sikorski, fost ministru de externe, a precizat că a luat această decizie împreună cu ministrul apărării Tomasz Siemoniak, pentru a le transmite tinerilor polonezi mesajul că „a sosit o vreme când ar putea fi nevoie să fim pregătiţi să ne apărăm ţara”. Participarea parlamentarilor va fi strict voluntară, antrenamentul urmând să se desfăşoare probabil în luna mai. De asemenea, preşedintele Seimului i-a îndemnat pe toţi polonezii cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani să participe, tot pe bază de voluntariat, la astfel de programe de instrucţie militară.

Polonia este tot mai îngrijorată de conflictul din Ucraina, unde Rusia sprijină direct insurgenţii separatişti. Armata poloneză este alcătuită începând din anul 2008 exclusiv din militari profesionişti, efectivele ei fiind în prezent de 85.000 de ofiţeri şi soldaţi, plus 20.000 de rezervişti.

Guvernul de la Varşovia a iniţiat un amplu program de modernizare a armatei — accelerat după declanşarea conflictului din Ucraina — urmând să aloce pentru această iniţiativă zeci de miliarde de euro în anii următori.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI