Uniunea Sindicală Teritorială – Filiala Suceava a CNS ,,Cartel ALFA” anunţă că se solidarizează cu minerii de la exploatarea minieră Crucea. Potrivit unui comunicat remis ieri, Filiala Suceava a CNS ,,Cartel ALFA” a solicitat confederaţiei, respectiv preşedintelui Bogdan Hossu, implicarea în susţinerea revendicărilor minerilor. Federaţia Naţională Mine Energie, federaţie afiliată la CNS ,,Cartel ALFA”, are în componenţă şi sindicatele de la exploatarea Crucea. Traian Pădureţ transmite că Federaţia Naţională Mine Energie „ne-a informat că «gestionează» situaţia de la Crucea şi că ne va solicita sprijinul în momentul în care vor considera necesar acest lucru”.
„Trebuie precizat că minereul de uraniu de la Crucea este prelucrat la Uzina Feldioara, singura uzină din Europa ce produce combustibil nuclear pentru centrale nuclearo-electrice de tip CANDU. Capacitatea de prelucrare de la Feldioara asigură funcţionarea a două grupuri energetice de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă. În ţară, minereul de uraniu se exploatează doar la Crucea, celelalte două puncte de lucru din ţară în care se exploata minereu de uraniu fiind în conservare. Aşadar, continuarea activităţii de exploatare de la Crucea este vitală pentru economia României. Este cu atât mai greu de înţeles de ce guvernanţii României nu găsesc o soluţie pentru plata decentă a celor care duc greul în scoaterea minereului de uraniu la suprafaţă. Cei care lucrează la Crucea au o medie de viaţă scăzută, sunt supuşi mereu unor pericole de tot felul, iar condiţiile de muncă sunt dintre cele mai grele. Doar când pronunţi «uraniu» te gândeşti la consecinţele pe care le are asupra sănătăţii pentru cei care intră în contact direct cu acest minereu” se spune în comunicatul semnat de preşedintele Traian Pădureţ, care arată că „este mai greu de înţeles de ce guvernanţii, conducerea centrală nu respectă un contract colectiv de muncă şi un acord încheiat”.
„Înţelegem hotărârea minerilor de la Crucea de a negocia direct cu premierul Ponta, cel care poate avea putere de decizie şi nu cu persoane care pot doar să-i amăgească din nou” se subliniază în finalul comunicatului.

























Comentarii