Davai cotizaţia !

Iată că premierul, în deficit de idei, crede că unica soluţie (sustenabilă pe termen lung…) de a consolida sistemul social dinăuntru ar fi (iar în acest sens ne-ar cere implicit acordul: „Gândiţi-vă dacă…”) ca cei aproximativ trei milioane de (cetăţeni) români duşi pe dinafară să „cotizeze” (acesta este termenul) pentru asociaţia socială România (aceasta-i găselniţa noastră) cu 10 euro/lună. Pesemne el are în vedere o „datorie cetăţenească” pe care ar avea-o tocmai cei într-un fel sau altul refuzaţi de România. Căci cine sunt ei? Nenumăraţi (nici la vot măcar; iar a spune „trei milioane” nu-i decât o aproximare), inşii care s-au văzut nevoiţi să părăsească ţara în care s-au născut din cel puţin trei mari motive: fie că aici nu pot face performanţă (altfel spus, nici n-au unde, nici nu sunt răsplătiţi pentru ea), fie că aici nu pot subzista (ţara nici de necalificaţi n-are nevoie, iar când are, îi plăteşte tot cu cât plăteşte un debutant cu studii superioare), fie că aici nu pot sta cu mâna întinsă (ba pot, dar le iese prea puţin). De ierarhizat cele trei categorii (numeric şi ca pondere a contribuţiilor/cotizaţiilor) e mai dificil, însă e destul să accepţi că destui dintre cetăţenii astfel înstrăinaţi trimit bani „acasă” şi, cum-necum, chiar numai vărsaţi la hipermarket, tot ajung în bugetul „de acasă”. Le mai rămâne „vina” că îşi vor fi irosit studiile oarecum gratuite în beneficiul străinilor. Dar să nu scăpăm din vedere că nu străinii i-au momit acolo unde au ajuns, ci tot ţara i-a părăsit, trimiţându-i pe mapamond cu câte un patriotic şut în interesele lor de cetăţeni.