Dăruiţi-i un ziar !

Dumitru TEODORESCU

Dumitru TEODORESCU

Constantin Boboc – scriitor, cum notează la „expeditor” pe nervoasele plicuri trimise redacţiei noastre, întrece măsura. Multiactiv – preşedinte (de societate „Cultura fără frontiere”, filiala Fălticeni), poet, mai nou jurnalist şi etern petent, „bardul” de la Fălticeni ne are în obositoarea sa grijă, convins că ne poate umple paginile ziarului cu înscrisurile dumisale. I-am publicat poezie şi recenzie, atunci când ni s-a părut că limitele (extinse) ale unui cotidian pot accepta şi o asemenea colaborare, noi nerevendicându-ne titlul de revistă literară. Dar domnia sa are deja pretenţia de a i se publica tot ce ne trimite. Mai nou, ne expediază copii după scrisori adresate de societatea dumisale, sub semnătura sa, unor autorităţi naţionale – lui Ion Iliescu, când era preşedinte, lui Traian Băsescu, când era primar general al Capitalei, actualului primar al Bucureştiului, Sorin Oprescu etc., prin care solicită acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem sculptorului Ion Irimescu. Copiile ne sunt donate (!!) odată cu preluarea de către Doina Cernica şi ziar a sarcinii de a face demersurile pentru obţinerea cetăţeniei. Nobilă iniţiativă a scriitorului fălticenean Constantin Boboc, dar grea pentru noi, dacă nici domnia sa nu a reuşit să o materializeze!

Glumim. Dar dl Constantin Boboc nu glumeşte. Într-o luare critică de poziţie primită ieri (luni, n. red.), „Societatea «Cultura fără frontiere» Fălticeni, (virgula îi aparţine, n. red.) observă cu îngrijorare subţierea spaţiilor verzi din Mun. Fălticeni”. Şi exemplifică societatea dumisale multioculară cu brazii tăiaţi din faţa Muzeului „Ion Irimescu”, acolo unde şi dumnealui, Ctin Boboc etc. etc., parte din teii din cimitirul eroilor sovietici, „s-a distrus parcul Casei de Cultură”… Pe banda liberă din stânga paginii semnate şi ştampilate, silnicul nostru (auto)corespondent ne trage de urechi: de ce n-am publicat ce ne-a mai trimis? „Rog seriozitate”, ne sancţionează scriitorul.

Ne-am făcut mici, mici, dar tot ne-am asumat curajul de a-i cere să ne ignore de acum încolo. Nu-i vom mai deschide plicurile. Doar pe acela care va conţine ziarul pe care-l va scoate pe cheltuiala dumisale, în care să-şi publice producţiile. Eventual şi pe acelea semnate de alţi scriitori la fel de imperativi ca domnia sa.

Căci necorespunzând noi exigenţelor sale, este mai bine să punem punct unei colaborări pe care nu am solicitat-o şi care devine, cum am afirmat deja, obositoare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI