Pe Pârtia „Bucovina” din Vatra Dornei, se va desfăşura, pentru al treilea an consecutiv, în perioada 29-31 ianuarie, o etapă (penultima din sezonul 2014-2015) de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală.
Astăzi va avea loc vizionarea pârtiei de sanie şi şedinţa tehnică. Antrenamentele oficiale vor avea loc mâine, începând cu ora 10. Tot mâine se vor desfăşura şi coborârile pentru calificările la simplu şi la dublu. După-amiază, la Primăria Vatra Dornei, va avea loc o întâlnire a autorităţilor locale cu oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie, Federaţiei Române de Bob şi Sanie, invitaţi şi organizatorii locali ai competiţiei.
Primele întreceri sunt programate sâmbătă, 31 ianuarie, ora 10, când vor avea loc Cupa Naţiunilor la sanie, simplu, masculin, Cupa Naţiunilor la sanie, simplu, feminin, şi Cupa Naţiunilor la sanie dublu. La ora 14, se va da startul întrecerilor de Cupă Mondială, fiind programate cele două manşe la sanie dublu.
Duminică, 1 februarie, la ora 10, va începe prima manşă a Cupei Mondiale la sanie, simplu, feminin, urmată de prima manşă a Cupei Mondiale la sanie, simplu, masculin. În jurul orei 11.30 este programată manşa a doua de concurs la simplu feminin şi simplu masculin, iar de la ora 14 va avea loc etapa de Cupă Mondială la sanie pe echipe. Festivitatea de premiere va avea loc duminică seara în faţa Primăriei Vatra Dornei.
„Municipiul Vatra Dornei are singura pistă naturală de sanie din România omologată de Federaţia Internaţională de Sanie. Sportivii au venit la Vatra Dornei încă de luni şi au făcut deja câteva coborâri. Temperaturile permit desfăşurarea competiţiei în condiţii foarte bune. În caz de nevoie, în zonele vulnerabile, pe care le ştim deja de anul trecut, putem interveni cu plăci de gheaţă. Competiţia este un prim test, pentru că peste doi ani Vatra Dornei va găzdui a XXI-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Sanie pe Pista Naturală organizate de Federaţia Internaţională de Sanie”, ne-a declarat Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei.
Pârtia Bucovina este singura pârtie de acest gen din România omologată la nivel internaţional, având o lungime de 1024 de metri, 11 viraje şi o diferenţă de altitudine de 124 de metri.



























Comentarii