Aspru ger siberian politic pe Frontul de Est

Aşa a început războiul

Şi astăzi, la peste 22 de ani de la declanşarea războiului de pe malurile Nistrului, din primăvara şi vara anului 1992, îmi mai persistă în nări mirosul cadavrelor, înţepător, greţos, vomitiv. Memoria păstrează evenimentele acelui timp plin de învrăjbire şi ură. Un timp în care cuvântul război era pe buzele tuturora. Cuvântul război mai însemna pentru locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului spaimă şi moarte. Revăd cu ochii minţii şirurile de refugiaţi care se întindeau pe kilometri, plecaţi în bejenie din calea războiului. Copii, bătrâni, femei, toţi cu chipurile pe care puteai citi groaza şi nefericirea, nesiguranţa şi grija orei următoare, oameni dezorientaţi şi îngroziţi de necunoscut şi de ceea ce putea să li se întâmple.

Conflictul de la graniţele Uniunii Europene din primăvara şi vara anului 1992 este rezultatul sângeroasei rătăciri războinice căreia nebunia politicii ruseşti i-a dat naştere.

1 martie 1992

Ziua de 1 martie 1992, zi de autentică iarnă, Nistrul – îngheţat. Postul de poliţie moldovenesc din oraşul Dubăsari este atacat de către miliţienii transnistrieni. Poliţiştii moldoveni sunt somaţi să părăsească postul, de nu, vor fi omorâţi pe loc. Fusesem anunţaţi că la Dubăsari se întâmplă lucruri grave. O parte din ziariştii locali şi ataşaţii presei străine ne-am deplasat la faţa locului. La rândul nostru, şi noi am fost somaţi să părăsim oraşul. Împreună cu poliţiştii am traversat Nistrul îngheţat.

Cu timpul, acţiunile gardiştilor şi mercenarilor plătiţi de Tiraspol s-au înmulţit. Situaţia devenea din ce în ce mai tulbure şi de necontrolat. Autorităţile de la Chişinău şi-au pierdut influenţa şi nu puteau face nimic pentru a opri răzbunările sanguinare ale lui Igor Smirnov, pseudopreşedintele pseudostatului transnistrian. Populaţia de origine românească din Tiraspol, Tighina (Bender) şi din alte localităţi şi-a părăsit locuinţele. În zilele premergătoare războiului se efectuau trageri în poligon şi mulţi dintre mercenarii veniţi şi o parte a localnicilor rusofoni erau instruiţi de către ofiţeri ai Armatei a XIV –a, aflată sub comanda lui Alexander Lebed. Începând cu luna aprilie conflictul armat ia proporţii şi Tighina începe să fie bombardată de către forţele smirnoviste cu arme din depozitele Armatei a XIV-a.

Mass-media din Tiraspol îi numea pe români cotropitori, fascişti. Pe câmpul de luptă superioritatea Tiraspolului era evidentă, Armata a XIV-a îşi băgase tancurile pe linia întâia. Pe poziţiile smirnoviste fluturau steagurile ruseşti şi bicolorul verde-roşu al transnistrienilor. Cele mai grele lupte s-au dat în luna iunie în oraşul Tighina, parte a teritoriului Republicii Moldova. Luni de zile, pe durata conflictului armat, staţia de cale ferată Tiraspol a fost închisă traficului de călători. Podurile de peste Nistru au fost minate, iar altele distruse. Şi subsemnatul era să fie aruncat în aer împreună cu maşina în care se afla, deoarece era în preajma unui câmp minat. Numai prezenţa de spirit a şoferului ne-a salvat viaţa. În noaptea de 20/21 iunie 1992 mă aflam în postul de poliţie însoţit de ziaristul de la „Sfatul ţării” din Chişinău, Mihai Călin, când asupra postului s-a tras din toate poziţiile cu arme automate şi aruncătoare de flăcări. Rezistenţa poliţiştilor moldoveni a fost eroică. Tighina a fost bombardată de către mercenariatul gardist al Tiraspolului. Intervenţia directă a Armatei a XIV-a s-a văzut pe toată durata războiului.

Războiul a fost stârnit de serviciile secrete ruseşti, FSB, fostul KGB. Atunci, în perioada conflictului, sediul KGB-ului de la Tiraspol era cel mai agitat loc din oraş, mai ales pe timpul nopţii; din curtea din spatele clădirii albe a KGB-ului plecau camioane acoperite cu prelate care duceau armament. De partea smirnoviştilor se aflau şi puşcăriaşii din închisorile de pe întinsul Federaţiei Ruse. Aşa se explică faptul că cei morţi erau lăsaţi pe câmpul de luptă pentru ca autorităţile de la Tiraspol să nu mai plătească bani familiilor celor morţi.

Războiul s-a încheiat fără niciun rezultat. Mai mult, Transnistria îşi solidifică independenţa faţă de Chişinău. De menţionat faptul că, pe timpul conflictului, copiii refugiaţilor din Transnistria erau ţinuţi în tabere de vară în Republica Moldova şi în România, în oraşul Deva, care în limba rusă înseamnă „fecioară”.

După 22 de ani

La graniţa Uniunii Europene se află un pseudostat, unic în Europa, numit Transnistria. Acest stat este recunoscut numai de Federaţia Rusă. El este o gaură neagră cu abisuri infernale. Vânzări de armament, de droguri, trafic de carne vie şi ucigaşi plătiţi să omoare pentru câţiva dolari şi euro. Pe teritoriul transnistrian există o bază militară rusească puternică. Armata a XIV-a, aceeaşi care a fost şi a rămas o ameninţare permanentă pentru sud-estul european, cu misiunea unui control absolut asupra Balcanilor şi a unei părţi a Peninsulei Anatolia. Astăzi, aşa-zisul Corp al Păcii alcătuit din 2.000 de soldaţi ai Federaţiei Ruse, bine înarmaţi, este în fapt şi de fapt Armata a XIV-a. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

Capitala pseudostatului transnistrean este Tiraspolul, care păstrează simbolurile URSS-ului, steagul bicolor, statuia lui Lenin, tancul „soldatului eliberator sovietic”. Bulevardul principal al Tiraspolului se numeşte Karl Marx. Statuia generalului rus Suvorov este o statuie ecvestră care, ca şi Vladimir Ilici Lenin, priveşte spre Europa pentru a fi cucerită. Aproape în fiecare localitate transnistreană găseşti simbolurile fostei URSS. „Un erou”, de fapt un „bandit”. ţinut la mare cinste la Tiraspol, este Kotovski care are şi un muzeu la Tiraspol. El nu este străin de încercarea de invadare a teritoriului românesc de la Tatar-Bunar din anul 1924. Din nefericire, autorităţile de la Chişinău îl păstrează şi ele în faţa Hotelului „Cosmos”.

Pseudostatul transnistrean este înfiinţat de Stalin ca o ameninţare permanentă la adresa României şi a Europei. Regimul de la Tiraspol nu este recunoscut de comunitatea internaţională. El este recunoscut numai de Moscova. Limba rusă este vorbită de majoritatea populaţiei. Actualul preşedinte este Evghenie Şevciuk, care execută ordinele primite de la Kremlin şi promovează politica de separatism a lui Igor Smirnov. El este împotriva retragerii armatei ruse de pe teritoriul transnistrean. După cum am mai menţionat, Transnistria este un depozit de armament, în arsenalele locale găsindu-se peste 40.000 t. de armament, ele fiind păzite de contingente ale Armatei Ruse. Mai mult, pe teritoriul transnistrean se află 1.500 de instructori ruşi care pregătesc cadre ale armatei transnistriene.

Transnistria aparţine în fapt Federaţiei Ruse.