Termica avertizează Bioenergy

> Transportatorul energiei termice atenţionează producătorul că va plăti toate pagubele generate de oprirea centralei pe biomasă şi sistarea furnizării agentului termic > Astfel, ar urma să fie afectaţi circa 43.000 de consumatori casnici, patru grădiniţe, o creşă, 16 unităţi de învăţământ şi 11 instituţii bugetare, şase şcoli gimnaziale, opt colegii şi Universitatea „Ştefan cel Mare “

Administratorii judiciari ai societăţii comerciale în insolvenţă Termica Suceava avertizează firma Bioenergy Suceava, în calitate de producător şi vânzător al energiei termice, că aceasta contribuie la asigurarea serviciului public de alimentare cu apă caldă şi căldură, iar, potrivit prevederilor legale în vigoare, „acest serviciu nu poate fi întrerupt”.

Demersul survine ameninţării repetate de oprire a noii centrale termice pe biomasă, Bioenergy invocând neplata facturilor restante şi imposibilitatea aprovizionării cu combustibil. Administratorii judiciari MGA Insolvecy SPRL şi Management Reorganizare Lichidare SPRL pun în vedere că, în cazul sistării furnizării agentului termic, vor fi afectaţi circa 43.000 de locuitori, patru grădiniţe, o creşă, 16 unităţi de învăţământ şi 11 instituţii bugetare. Pe de altă parte, modul de desfăşurare a activităţii în şase şcoli gimnaziale, opt colegii şi în Universitatea „Ştefan cel Mare” va fi perturbat, iar condiţiile de locuit din internate nu vor respecta normele privind protecţia igienei publice şi sănătăţii. Administratorii judiciari atrag atenţia Bioenergy asupra faptului că întreruperea furnizării energiei termice către Termica poate duce la pierderi nerecuperabile de producţie, precum şi la avarii majore ale sistemului de transport, distribuire şi furnizare, inclusiv la stricăciuni cauzate de îngheţ. Ei arată că, în conformitate cu contractul dintre cele două firme, „vânzătorul este obligat să plătească despăgubiri în cazul deteriorării unor instalaţii de transport, distribuire şi transformare a agentului termic, din vina dovedită a vânzătorului”. Pe de altă parte, despăgubiri trebuie plătite şi în situaţia „deteriorării instalaţiilor interioare aparţinând utilizatorului sau a îmbolnăvirii utilizatorilor colectivi sau individuali”.

„În cazul apariţiei unor astfel de situaţii, considerându-vă implicaţi direct, am fi nevoiţi să ne îndreptăm, împotriva societăţii dvs., toate acţiunile de recuperare a unor eventuale prejudicii. Pentru a evita orice neajunsuri legate de neasigurarea serviciului public, în spiritul respectării reglementărilor specifice acestui sector de activitate, vă rugăm să aveţi disponibilitatea de a identifica împreună soluţii constructive de depăşire a acestei situaţii de blocaj financiar, în scopul comun de a asigura un serviciu de calitate beneficiarilor noştri şi în interesul societăţilor noastre” se evidenţiază într-o adresă trimisă firmei Bioenergy de administratorii judiciari ai Termica.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI