„Nicăieri pe tot cuprinsul românesc nu se află pe un spaţiu atât de restrâns
atâta bogăţie de amintiri scumpe trecutului nostru”
acad. Dimitrie Onciul
De peste şase veacuri şi jumătate, într-un ţinut cu adevărat mioritic, cu dealuri molcome parcă niciunde mai frumoase ca în Nordul Moldovei, se arată lumii întregi un aşezământ religios, altar străbun de închinare ce deapănă dialogul veşnic al istoriei ţării, amintind de istoria trecută, de gloria nepieritoare a poporului român, de un trecut de fapte mari, de un trecut de „cărturărie şi artă”, cum nota în vremea sa Nicolae Iorga.
Mesajul tainic de veghe şi de înălţare în fiecare zori de zi ori în lumina lină a asfinţitului este răspândit peste obcini de dangătul clopotelor ctitoriei voievodale, trezind în timp şi peste timp fiorul respectului şi dragostei pentru cei ce au fost „descălecători de ţară/Dătători de legi şi datini”, şi au poruncit să fie aşezată această ctitorie drept semn al tăriei şi stăpânirilor şi pavăză a ţării şi neamului.
Complexul arhitectonic ecleziastic al Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, mănăstire constituită în jurul Bisericii Sf. Nicolae, este un locaş de linişte sfântă, de înduhovnicire, este cu adevărat o „gură de rai”.
Este un loc de înfrumuseţare a sufletului, iar peste toate aceste frumuseţi străluceşte chipul bărbatului duhovnicesc în care se reoglindeşte însuşi chipul lui Hristos – „frumuseţea cea prea-luminată”.
Această ctitorie, podoabă a Ortodoxiei, este plină de făuritori ai virtuţii duhovniceşti. Monahii care au vieţuit şi vieţuiesc în această ctitorie voievodală au mărturisit şi mărturisesc învăţătura de credinţă a Bisericii în toată puritatea sa, întărind pe credincioşi în apărarea dreptei credinţe, fapt ce a contribuit la unitatea sufletească a credincioşilor în jurul Bisericii „ca toţi să fie una”.
Mănăstirea este ca o cetate pe vârf de munte spre care privesc din toate părţile ochii credincioşilor, iar biserica este un far care luminează, în mijlocul mării învolburate, drumul călătorilor, drumul sufletelor însetate de mântuire.
Amplasarea acestui locaş de închinare într-un cadru natural atât de frumos reflectă simţul artistic de care erau stăpâniţi ctitorii, reflectă, printre altele, frumuseţea sufletului românului legat de glie şi prin glie legat de cer, făcându-şi din cruce scara pe care urcă spre cer.
Dacă în Transilvania prima mănăstire a fost la Hodoş-Bodrog, amintită în anul 1177 într-o scrisoare a regelui Bela al III-lea, în Ţara Românească prima mănăstire, zisă a lui Negru Vodă, datată 1352, este la Curtea de Argeş, în Moldova avem Biserica Sf. Nicolae ctitorită de Bogdan I Întemeietorul după modelul bisericilor înaintaşilor săi din Maramureş, de la Mănăstirea Peri şi cea de la Cuhea, biserică în care îşi dorm somnul de veci primii muşatini.
Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi ilustrează un moment social, istoric şi artistic, anume cel al închegării domniei şi al socotirii voievodului maramureşean drept primul feudal laic al ţării, al efemerului ecou al arhitecturii apusene, ale planului şi spaţiului bazilical familiar zonelor de cultură din care venea Bogdan I Descălecătorul, precum şi zonelor cu care Petru I avea legături.
S-a afirmat pe deplin justificat că acest sfânt locaş reprezintă un adevărat act de naştere al arhitecturii culte moldoveneşti. Semnificaţia sa este multiplă, pentru că de acest monument se leagă de asemenea ideea de neatârnare politică şi religioasă.
Pe drept cuvânt, marele istoric N. Iorga spunea în vremea sa că „istoria oraşului Rădăuţi este istoria Gropniţei sale timp de veacuri”.
Nu poate scăpa nimănui similitudinea – alta decât cea de plan arhitectonic – între Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţii Moldovei şi Biserica Sf. Nicolae din Câmpulungul muntean. Este vorba de funcţia de necropole ale „întemeietorilor” de ţară, cu certitudine Bogdan I a fost îngropat în Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi – unde după mai bine de un veac, Ştefan cel Mare îi aşeza lespedea funerară, după cum, cu foarte mare probabilitate, Basarab I şi-a găsit odihna în Biserica Sf. Nicolae din Câmpulung, acolo unde avea să fie îngropat fiul şi urmaşul său întemeietorul mitropoliei Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru.
Funcţia de necropolă a întemeietorilor de ţară este dovedită prin existenţa mormintelor lui Bogdan I (1359 [1360] – 1365); Laţcu (1365-1375); Petru I Muşatinul (1375-1391); Roman I (1392-1394); Ştefan I (1394-1399), Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun, Anastasia, fiica lui Laţcu, Doamna Stana, şi Ioanichie, fost episcop de Rădăuţi. Pentru Moldova, Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi este întocmai cum în Franţa medievală este Catedrala St. Denis din Paris. Pentru că aşa cum primii regi ai Franţei sunt înmormântaţi la St. Denis, la Rădăuţi, în Biserica Sf. Nicolae, sunt înmormântaţi primii domnitori ai Ţării Moldovei.
Navele, în număr de trei, sunt despărţite unele de altele prin şase stâlpi masivi, pătraţi, patru susţin bolta naosului, iar doi susţin bolta pronaosului. În dreptul acestor stâlpi, bolta navei centrale, construită din viga, pentru a fi mai uşoară, este întărită în arce dublouri. Atât bolţile laterale, cât şi cele transversale sunt uşor frânte.
În pronaos toate navele au aceeaşi înălţime, pe când în naos navele laterale sunt mai joase, mai înguste şi cu bolţi semicilindrice uşor frânte, perpendiculare pe bolta navei centrale. Deasupra lor au fost zidite două mici încăperi, boltite semicilindric, la care se poate ajunge pe o scară în spirală, plasată în colţul sud-estic.
Se pune întrebarea de ce ctitorul Bisericii Sf. Nicolae din Rădăuţi a ridicat o biserică cu trei nave, care însemnau o fragmentare a spaţiului interior al naosului, cât şi al pronaosului? De ce ctitorul de la Argeş a poruncit să i se construiască o biserică cu o turlă sprijinită pe patru stâlpi centrali, care, ca şi cei de la Rădăuţi, însemnau o fragmentare a spaţiului interior al naosului?
Motivul trebuie căutat în influenţele venite din zone de cultură în care principiul arhitectonic dominat era cel al fragmentării spaţiului interior prin stâlpi sau coloane.
Bogdan I venea din Transilvania, Petru I avea legături cu lumea catolică, adică cu o zonă în care construcţiile reprezentative erau marile bazilici cu trei nave.
Ctitorul de la Rădăuţi a dorit să-şi demonstreze încă odată prestigiul şi locul său în epocă, înălţând un monument reprezentativ, un monument cu trei nave, adică de tipul acelora despre care se ştia că simbolizează Puterea. Ulterior, după Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi s-a împământenit în Moldova triconcul simplu.
În ceea ce priveşte pictura Bisericii Sf. Nicolae din Rădăuţi, până la curăţirea şi restaurarea completă a acesteia, datarea este destul de dificil de făcut. În stadiul actual al cercetărilor putem afirma că pictura Bisericii Sf. Nicolae din Rădăuţi este strâns legată de timpul domniei lui Ştefan cel Mare, urmând apoi o intervenţie în vremea lui Alexandru Lăpuşneanu. Datorită unor lucrări de restaurare a picturii de la sfârşitul secolului al XIX-lea, lucrări efectuate de Epaminonda Bucesvchi, în pictură, astăzi, se poate observa o serie de motive decorative banale, neinspirate, ca romburi, cruci de Malta etc.
Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi a avut numeroase odoare dăruite de diferiţi domnitori, multe dintre acestea fiind împrăştiate în decursul timpului pe la alte biserici şi mănăstiri. Dintre aceste odoare amintim mai ales un Epitaf, lucrat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, apoi un Văl liturgic (acoperământ pentru sfintele daruri) dăruit de Ştefan cel Mare în anul 1493, o icoană a Sf. Nicolae dăruită bisericii de episcopul Pahomie în 1505, piese ce se află astăzi în colecţia muzeului Mănăstirii Suceviţa, iar în biblioteca Mănăstirii Putna se păstrează un Minei pe luna Noiembrie dăruit Bisericii Sf. Nicolae din Rădăuţi în 1504 de episcopul Ioanichie.
Până în 1783, Episcopia de Rădăuţi a fost un puternic centru cărturăresc. Dintre cărturarii de aici amintim pe episcopii Teodosie Barbovschi (1599-1604), autor al unei lucrări de cronologie, Anastasie Crimca, unul dintre cei mai de seamă artişti miniaturişti, ctitor al şcolii de miniatură de la Mănăstirea Dragomirna, Efrem (1608-1614; 1616-1623) cel ce a copiat în 1613 un frumos Tetraevangheliar în limba slavonă; Varlaam (1734-1745), cel ce a înfiinţat la 1744 o tipografie în care s-au tipărit multe cărţi bisericeşti în limba română, şi Iacov Putneanul (1745-1750).
După ocuparea Nordului Moldovei de către Imperiul habsburgic în 1775, s-au desfiinţat aproape toate mănăstirile, printre care şi mănăstirea ce funcţiona în jurul Bisericii Sf. Nicolae din Rădăuţi, rămânând doar trei: Putna, Suceviţa şi Dragomirna, cu un regim aparte şi cu un personal redus, Episcopia de Rădăuţi a fost transferată cu tot cu ierarh la Cernăuţi, devenind în 1875 Mitropolia Bucovinei, iar Biserica Sf. Nicolae a devenit biserică parohială. În anii regimului comunist, Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi a fost dezafectată cultului sub pretext că este monument istoric, având acces doar turiştii.
La 1 martie 1991, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aprobă reînfiinţarea Mănăstirii Bogdana în jurul Bisericii Sf. Nicolae, iar din 1992 încep lucrările de restaurare a incintei şi corpurilor de chilii, zidirea unui paraclis cu hramul Sf. Ierarh Leontie, sfinţit în luna mai 2005, precum şi a unui Aşezământ pentru copii cu hramul Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi, având în componenţă 12 vile, 2 blocuri, sală de sport, biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, ateliere pentru a da posibilitatea copiilor să înveţe diferite meserii: pictură, sculptură, tâmplărie etc.
În istoria filantropiei din Biserica Ortodoxă Română Aşezământul pentru copii Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi ocupă un loc aparte, punând în evidenţă mai clar specificul ei, şi mai presus de toate continuarea slujirii oamenilor spre slava lui Dumnezeu pe pământ românesc
În anul 2007 s-a sfinţit locul unde este înălţată acum Mănăstirea de maici cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, mănăstire ce va fi în curând deschisă.
*
Dintre atâţia ierarhi, călugări şi creştini îmbunătăţiţi pe care i-a odrăslit Moldova, în ceata celor care prin faptă şi cuvânt au îmbogăţit spiritualitatea românească se numără şi Sf. Ierarh Leontie, reprezentant de seamă al vechii noastre culturi bisericeşti din secolul al XIV–lea şi începutul secolului următor. Născut în zona Rădăuţi, din părinţi dreptmăritori creştini, care i-au dat o creştere cu totul aleasă, curată, sfântă, încă de mic iubea slujbele, ţinea posturile, practica rugăciunea în taină, simţindu-se legat de cei cu care îşi împărţea hrana şi bucuria vârstei. După înălţarea Bisericii Sf. Nicolae, de către Bogdan I, după terminarea chiliilor în jurul ei, întemeindu-se o frumoasă mănăstire, fericitul Leontie, care ardea cu duhul pentru dragostea lui Hristos, a intrat în nevoinţa călugărească. Egumenul mănăstirii, înţelegând prin Duhul Sfânt că este un vas ales al Bisericii lui Hristos , l-a îmbrăcat în haina monahală, iar la slujba călugăriei i s-a pus numele Lavrentie, deprinzând meşteşugul Rugăciunii lui Iisus, şi îndemânarea luptei cu nevăzuţii duşmani, care ispitesc pe om cu gânduri rele şi cu tot felul de patimi.
Mult sporind în nevoinţă călugărească, în smerenie, în rugăciune şi în râuri de lacrimi pentru Hristos, retrăgându-se în biserica de lemn cunoscută mai târziu sub numele Schitul lui Lavrentie, avea să îl primească mai târziu pe cel ce a fost Cuviosul Daniil Sihastru.
Înfiinţându-se scaunul episcopal la Rădăuţi, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, nu multă vreme după întemeierea Mitropoliei Moldovei, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie şi răspundere înfricoşătoare de ierarh. A sfinţit biserici, a hirotonit preoţi şi diaconi pentru bisericile unde era trebuinţă, veghind la păstrarea rânduielilor canonice, spre zidirea Bisericii lui Hristos şi folosul cel mântuitor al păstoriţilor săi sufleteşti.
Vârsta înaintată, slăbirea firii sale, suferind mereu după mult iubita linişte unde se formase şi unde putea vorbi numai cu Dumnezeu, toate acestea l-au silit să se retragă din scaunul episcopal şi să se reîntoarcă la sihăstria sa de pe valea Putnei, primind numele de Schimonahul Leontie. Dându-le ucenicilor săi ultimele învăţături şi-a dat sufletul în mâinile Domnului Nostru Iisus Hristos, înmormântat fiind în biserica de lemn a Schitului Laura, mai sus de satul Vicov. Cunoscute şi răspândite minunile ce se făceau la mormântul Sf. Leontie de la Laura, credincioşii şi clerul au cerut mitropolitului Moldovei de atunci să aprobe scoaterea din pământ a acestui mare odor duhovnicesc şi strămutarea în Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi.
Aici au fost aşezate în partea dreaptă a naosului, unde zilnic veneau credincioşii să se închine, să sărute Sfintele moaşte şi să ceară mijlocirea Sf. Leontie în necazurile lor. În cursul veacurilor, moaştele sfântului au făcut multe minuni, a căror veste s-a răspândit chiar şi peste hotarele Ţării Moldovei. Amintim spre exemplu pe ieromonahul Zaharia Kopâstenki de la Kiev care în cartea sa Palinodia, din 1622, vorbea despre Sf. Leontie făcătorul de minuni în Rădăuţi în Episcopie, zace cu trupul întreg.
Cercetările arheologice efectuate la sfârşitul secolului trecut au identificat moaştele Sf. Ierarh Leontie fost episcop de Rădăuţi, canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu data de 1 iulie 1992, devenind un adevărat palladium al Eparhiei Rădăuţiului.
Sfintele moaşte al Sf. Ierarh Leontie au fost aşezate alături de un fragment din sfintele moaşte al Sf. Ierarh Teodosie, fost şi el episcop de Rădăuţi, într-o frumoasă raclă de argint care şi astăzi se arată a fi făcătoare de minuni, mângâind pe credincioşi, alinând suferinţele oamenilor, împlinind cererile cele de folos ale creştinilor.
*
Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi, biruind vremelnicia şi transmiţându-ne mesajul tainic al apărării ţării şi al evlaviei străbune, ilustrează, într-un mod aparte, un moment social şi artistic precis, anume cel al închegării domniei şi al socotirii voievodului maramureşean drept primul feudal laic al ţării, al efemerului ecou al arhitecturii apusene, al planului şi spaţiului bazilical, familiare zonelor de cultură din care venea Bogdan I, precum şi zonelor cu care Petru I Muşatinul avea legături.
Binecuvântează Doamne cununa milelor bunătăţii Tale, Mănăstirea aceasta – piatra preţioasă aşezată în cunună de cei ce iubesc podoaba casei Tale şi pe toţi închinătorii care se vor ruga aici. Amin!
Arhim. JUSTIN DRAGOMIR, Stareţ al Mănăstirii Bogdana Rădăuţi,
Diacon VASILE M. DEMCIUC
Comentarii