Salt în timp

Idolul ei în copilărie a fost frumoasa bunică Paraschiva, o femeie generoasă și visătoare.

 

Cuvintele ei erau un balsam, deși povestea mereu despre anii de război. La anii ei înaintați, nu-și pierduse prospețimea minții, vioiciunea, pofta de viață și preocuparea de a face prescuri pentru biserici, de a se ruga pentru părinți și rude. Ea, copila de altădată, impresionează prin modul de gândire, prin ploaia de vorbe calde. Amintirile din peregrinările din pădurea Blagani sunt cele mai frumoase din viața ei și uneori se confesează copiilor. În pofida modestelor posibilități de viață, a avut parte de o copilărie naturală, fericită, plină de voie bună, de ghidușii. În casă era așa de curat încât puteai să mănânci de pe jos, iar ea s-a întâlnit cu Albă-ca-Zăpada care întreținea gospodăria celor 7 pitici. O ajuta pe mama la toate, dădea cu mătura peste tot, se simțea o adevărată zână. N-a uitat niciodată de unde a plecat, nu și-a abandonat familia, nu și-a trădat niciodată marea iubire, profesia de dăscăliță și mamă. Și-aduce aminte cum prin întuneric pleca de acasă pe sub pădurea Blagani împreună cu tatăl, străbătând drumul anevoios până la podul de la Costân. Și-aduce aminte cum dormea pe cuptorul de la bunica Paraschiva din sat… Dar câte nu-și aduce aminte, de verișoara Eugenia, de mătușa Aristița, de moș Andrei, de datini și obiceiuri care au murit. Toate amintirile au intrat cu timpul într-un cerc de umbră. A înfruntat iernile grele plecând cu noaptea în cap la tren pentru a ajunge la Liceul din Fălticeni, a înfruntat verile fierbinți prășind alături de mama, a înfruntat toamnele mohorâte adunând porumb. Statornică în sentimente, a fost închisă în sine, în visare mereu, a vorbit cu sine și s-a îmbărbătat. Înțeleaptă și grijulie, tot mai conștientă de misiunea pe care o are, a sprijinit copiii în creștere și educare. Viața ei a fost o ștafetă credincioasă. Plăcută în intimitate, frumoasă ca un sfânt, pleacă adesea spre dealul Blaganilor – prilej de amintiri, de reculegere, de nostalgii. Dealul Blaganilor, ce duce spre pădure, e aspru și bătut ca palma unui țăran obosit de muncă. Drumul spre pădure e obositor, lăsând în urmă fântâna veche a familiei Sumanaru. Pâlcuri de căpițe risipite care încotro, ca niște turme fără stăpân, se pierd pe șesul întins venind de niciunde și îndreptându-se spre nicăieri… …Și-a chibzuit și drămăluit cu atenție clipele în timp ce era înconjurată de 4 copilași, astăzi realizați; s-a confruntat cu multe necazuri, dar n-a fost învinsă. Și-a ales model vrednic pe bunica Paraschiva care făcea o adevărată arhitectură în aluatul prescurilor bisericești. A rezistat loviturilor vieții, oferind celor din jur exemple de dăruire, slujire a credinței străbune, respectarea principiilor moralei creștine. A dovedit în toate împrejurările vieții dârzenie și intransigență. La anii ei este o femeie frumoasă, în totul calmă, cu o blândețe infinită. Este admirabilă în tot ceea ce face la munca câmpului, la îngrijirea animalelor din gospodărie, pe când își așteaptă fii și fiicele, nepoții. O muncesc gândurile, nu se poate odihni confortabil din cauza grijilor. De multe ori e complet hipnotizată de fotografiile trimise din străinătate ale fiilor, ale nepoților din Olanda și Anglia. …Suspină recunoscătoare față de cuvintele de îmbărbătare din partea celor din depărtare, arde de dorința de a-i reîntâlni. Un zâmbet scurt, respectuos, strălucește o clipă, apoi își șterge o lacrimă. Este profesoara pensionară care se-ntreabă: Ce-a mai rămas din viață? Unde sunt anii frumoși de altădată? Totul devine cenușiu! Dar trebuie să trăiască în speranță pentru cei dragi. Are încă o față expresivă, sănătoasă, are glas duios și molatic. Și ce alt sens ar putea să aibă în viață decât realizarea profesională a copiilor pe care i-a crescut și educat în demnitate? Cu ce rămâi în viață? Cu copiii, ce sunt și ei în vârstă. Amabilă, cu alese observații foarte personale despre oamenii din jur, acoperind câmpul vieții, în Elena, profesoară pensionară, pulsează spiritul vieții demne și a trudei continue; iar dorul de copilărie persistă, trăiește alături de speranță. Dor de copilărie! Dor de verișoara Eugenia. Dor de casa părintească care nu mai este, de bunica Paraschiva și de tata, plecați în eternitate. Dor de rudele de la poala pădurii Blagani, dor de mătușa Aristița. Dor și iarăși dor!