Este vorba de cartea lui Adrian Dinu Rachieru, promisă mai demult, „Generația orfelină”, Editura Contemporanul Ideea Europeană, București, 2013, prezentată de autor, și de ediția Nicolae Cârlan a operei lui Nicolae Labiș, „Opera Magna”, Editura Lidana, Suceava, 2013, despre care au vorbit criticul și universitarul băcăuan Vasile Spiridon și realizatorul ediției. A doua zi, Nicolae Cârlan, din pragul Casei Memoriale „Nicolae Labiș” din Mălini, de a cărei organizare în ipostaza de muzeograf s-a ocupat acum patru decenii, avea să dăruiască prețioasa (și la propriu și la figurat) ediție școlilor din Mălini, Poiana Mărului și Pâraie, precum și Bibliotecii Comunei Mălini. În după-amiaza aceleiași zile de vineri, 26 septembrie 2014, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, a găzduit o interesantă și plăcută întâlnire a cititorilor (și autorilor) suceveni cu scriitorii invitați, însoțiți de cărțile lor. Cum îndatoririle redacționale nu ne-au permis să fim la fața locului la început și la sfârșit, am aflat de la Carmen Veronica Steiciuc, coordonatoarea Festivalului, că au fost dedicate, primul, prezentării revistelor „Bucovina literară’’( nr. 7- 8 / 2014), „Convorbiri literare’’ și „Poezia’’, iar ultimul, cărților etnomuzicologului, compozitorului și folcloristu-lui Ilarion Cocișiu, „Contribuții la etnomuzicologia românească din prima jumătate a secolului XX” și „Cântece populare românești” (Editura Charmides, Bistrița), despre care a vorbit muzicolog dr. Constanța Cristescu, consultant artistic la Centrul Cultural „Bucovina”. În ce ne privește, în deplină cunoștință de cauză, cum se spune, vom reține din veritabilul studiu dedicat de criticul și universitarul Mircea A. Diaconu cărții lui Lucian Vasilescu – „Țara mea, viața mea, dragostea mea despre modesta mea ratare profesională” (Editura Rentrop&Straton, București, 2014), surpriza plăcută și entuziasmul poetului că a beneficiat de o „lectură atât de atentă și de pertinentă”, de „un comentariu atât de riguros”, până la mărturisirea că dacă ar fi avut în Mircea A. Diaconu singurul cititor, cartea tot merita să o fi scris. „Cartea cu vise” (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013) a poetului Marcel Mureșeanu, inițiatorul „Labiș”-ului, al primului concurs național de poezie devenit de la un timp festival, a avut de asemenea parte de o citire avizată, a criticului Adrian Țion, de data aceasta nesurprinzătoare, Adrian Țion fiind și autorul unei cărți consacrate scriitorului Marcel Mureșeanu. Dar nu atât acest volum s-a bucurat cunoscutul literat să-l dăruiască prietenilor întâlniți în Bucovina, cât (emoționându-ne) cea mai recentă apariție a unei talentate poete, visătoarea Sânziana Mureșeanu, fiica Domniei Sale. Și, emoționându-se, apropo de Festival, de „Bucovina literară” și de multe altele, să ne facă mărturisirea: „Asta am învățat la Suceava: să fiu neliniștit, să vreau să facem împreună ceva”. Lansarea volumului de poezie „Obiecte psihice” de Alexandru Ovidiu Vintilă (Editura Karth, București, 2014) a adus-o pentru prima dată la microfon pe criticul și prozatorul Isabel Vintilă ca să vorbească despre o carte a soțului ei. A făcut-o cu finețe, coborând în profunzimea textului textelor – „«Obiecte psihice», un concept care ființează într-un spațiu intermediar al interiorității, care se vrea salvator”-, pentru o concluzie care se va impune: „Eu consider că în această carte, Ovidiu și-a găsit formula”. Cu volumul „Poeme în balans” de Cassian Maria Spiridon, apărut în acest an la Charmides, a intrat în scenă apreciata editură a lui Gavril Țărmure, invitata Festivalului. Despre carte a vorbit Vasile Spiridon („Niciodată nu mizează pe formă, ci pe ceea ce are de spus”, croindu-și „cu tenacitatea sa o cale nu numai în poezia de azi”), autorul mulțumindu-se, cu umor, să precizeze că deși amândoi Spiridon, „nu suntem rude, «conflict de interese» a fost numai în familia Vintilă”. Vom încheia episodul de azi, în vremuri neprielnice cărții, cu imaginea portbagajului plin de cărți al mașinii omului de carte care este Gavril Țărmure. Ea ne-a adus aminte de o alta, a lui Gopo, din unul din filmele sale, tot cu o mașină din care ieșeau la moment dat cu mult mai multe persoane decât ar fi putut evident să încapă. Tot astfel, în ciuda mulțimii cărților aduse și prezentate la Bibliotecă, a cărților care au umplut brațele prietenilor, cititorilor, la sfârșitul Festivalului mașina a plecat să treacă munții cu tezaurul portbagajului parcă neatins. Cum probabil trebuie să fie și să rămână până la capăt, echipament și provizii, bagajul alpinistului pornit să cucerească Everestul.
Firesc, lansările de carte au fost înscrise și în programul celei de-a XLVI-a ediții a Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș”, desfășurată în zilele de 26 și 27 septembrie 2014 la Suceava, Fălticeni și Mălini, iar cele dedicate special poetului și-au avut locul, tot firesc, în dimineața deschiderii manifestării.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii