A venit la dentist cu bicicleta iar după tratamentul primit a fost nevoit să se întoarcă acasă pe jos. Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, totul s-a petrecut pe parcursul zilei de miercuri, pe raza localității Pojorâta, județul Suceava. „Pățitul” este un gospodar din localitate în vârstă de 59 de ani care, deranjat de o măsea, a mers la unitatea medicală din comună, clădire care adăpostește o farmacie și un cabinet stomatologic. Pentru a ajunge mai ușor a luat o bicicletă pe care la destinație a lăsat-o afară, a așteptat liniștit să-i vină rândul și a primit apoi tratament de specialitate, totul durând aproape o oră și jumătate. Din păcate, la plecare omul a înlocuit bucuria scăpării de durerea de dinți cu cea a pierderii mijlocului de locomoție, deoarece în perioada petrecută în cabinet persoane rămase deocamdată necunoscute au avut grijă să îl lase pe bărbat fără bicicletă. Conform surselor citate, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului, în valoare de circa 200 de lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii