„Sărbătoarea Roadelor“ de la Solonețu Nou a încheiat „Zilele Culturii Polone“

Sărbătoarea Roadelor (Dozynki), manifestare devenită deja una de tradiție, a adunat, sâmbătă, la Solonețu Nou, câteva sute de oameni.
 

„Sărbătoarea Roadelor“

„Sărbătoarea Roadelor“

Indiferent că erau etnici polonezi, ucraineni, germani sau români, cu toții au avut parte de o zi frumoasă, în care momentele solemne de la Liturghia oficiată la Biserica din Solonețu Nou s-au îmbinat armonios cu prezentarea roadelor din acest an și a unor mâncăruri tradiționale poloneze. La toate acestea s-a adăugat, la final, un spectacol folcloric deosebit susținut pe scena din curtea sediului Dom Polski din localitate. Liturghia de sâmbătă de la Solonețu Nou a fost una aparte. Aceasta a coincis cu numirea unui nou preot paroh, Stanislav Cucharec, în locul preotului Marius Bucevski. Decretul de numire semnat de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, a fost citit în biserică în fața credincioșilor veniți să asiste la slujbă, cu aceeași ocazie fiind făcută și o prezentare a noului preot paroh. Stanislav Cucharec are 41 de ani și este originar din Mănăstirea Humorului, fiind hirotonisit preot în iunie 1997. Noul preot paroh din Solonețu Nou și-a început activitatea în județul Neamț, a activat timp de 10 ani în Republica Moldova, iar apoi și-a continuat studiile în Polonia. Este doctorand al Universității Pontificale din Cracovia, în perioada studiilor slujind și în Basilica Mariană, tot din Cracovia. După oficierea Liturghiei, preoții, invitații și toți credincioșii s-au mutat în noua clădire Dom Polski, o construcție cochetă, extrem de frumoasă, finalizată recent cu sprijin financiar exclusiv din Polonia. În noua clădire fiecare comunitate de polonezi din România a amenajat câte un stand cu produse și bucate tradiționale. Alături de etnicii polonezi din România, anul acesta au ajuns la Solonețu Nou și reprezentanți ai unor comunități din Polonia, cea mai importantă fiind delegația din orașul montan Zakopane, venită în frunte cu viceprimarul localității, Mariusz Koperski. Reprezentanții fiecărei localități s-au străduit să impresioneze oficialitățile cu deliciile culinare pregătite, iar oaspeții din Polonia s-au desprins cu greu de standurile special amenajate pentru acest eveniment. Prezent la manifestarea din acest an a „Sărbătorii Roadelor”, senatorul Marek Konopka, din Comisia Polonezilor din Diaspora, s-a declarat extrem de încântat de ceea ce a văzut la Solonețu Nou. „Vreau să-i salut pe toți polonezii din România și să le mulțumesc pentru că păstrează foarte bine tradițiile și obiceiurile noastre, un cuvânt de mulțumire aparte fiind pentru domnul deputat Ghervazen Longher, cu care am discutat intens în ultimii ani pentru realizarea diferitor proiecte materializate în România. Am vizitat toate standurile și am gustat toate produsele, iar acestea sunt foarte bune, motiv pentru care afirm cu tărie că trebuie promovate nu doar în România, ci în toată Europa”, a afirmat senatorul Marek Konopka. La rândul său, primarul din Zakopane a spus că toți muntenii din zona de unde vine știu ce este și ce reprezintă Suceava, Bucovina și Uniunea Polonezilor din România și apreciază în mod deosebit activitățile care se derulează aici. Printre oficialitățile prezente la cea de-a 16 a ediție a „Sărbătorii Roadelor” s-a numărat și Jan Bury, consilierul personal al președintelui regiunii Podkarpacia, dar și secretarul Ambasadei Poloniei la București, Arthur Tarasiewcz, fiecare dintre ei având doar cuvinte de laudă la adresa modului în care etnicii polonezi din România înțeleg să fie uniți și să-și conserve atât de bine valorile transmise din generație în generație. Partea română a fost reprezentată de Elena Boloca, primarul comunei Cacica, aceasta ținând să sublinieze colaborarea foarte bună pe care o are cu etnicii polonezi și cu conducerea Uniunii Polonezilor din România, relație consolidată de-a lungul mai multor ani. „Sărbătoarea Roadelor” din acest an s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie și veselie, cu muzică și dans asigurate de formații cunoscute în zonă, din partea tuturor comunităților.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI