Hoți de carburant prinși în flagrant de un polițist aflat în timpul liber

 

Chiar dacă se afla în timpul liber, un angajat al Poliției municipiului Vatra Dornei, nu a putut rămâne indiferent la o situație care părea suspectă; „ochiul format” nu l-a înșelat, ducând la prinderea în flagrant a doi hoți de combustibil. Este povestea unui polițist dornean care, la finele săptămânii trecute, aflat în afara programului, în jurul orelor 2.40 se întorcea către domiciliu, dar a observat în curtea unui imobil din localitate două persoane care aveau un comportament suspect, realizând faptul că aceștia sustrag motorină dintr-un autovehicul parcat. Potrivit datelor puse la dispoziție de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, „polițistul care i-a surprins în flagrant pe cei doi, a solicitat telefonic sprijinul colegilor aflați în serviciu, la fața locului deplasându-se un echipaj mixt, care a identificat în imediata apropiere un autoturism înmatriculat în străinătate și condus de un localnic de 24 ani, care era însoțit de un tânăr de 23 ani, din județul Botoșani”. În urma verificării autovehiculului, în portbagaj a fost identificată o canistră cu 20 litri de motorină, iar pe bancheta din spate a acestuia un butoi în care se mai afla cantitatea de 10 litri de carburant. Luați la întrebări despre proveniența combustibilului tinerii nu au mai avut ce face și au recunoscut în fața organelor de ordine că au sustras-o în timpul nopții din mașina parcată în curtea imobilului de pe raza orașului stațiune. În plus, din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că dorneanul de 24 de ani a condus autoturismul, fără a poseda permis de conducere, și în noaptea precedentă când a mai sustras cantitatea de 100 litri motorină de la o cisternă aparținând unui localnic de 54 de ani, prejudiciul total fiind de 780 de lei. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis și a două infracțiuni de furt calificat, cei doi fiind reținuți de polițiști.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI