Marți, la Galeria de Artă „Ion Irimescu“

Andreea Rus și expoziția „In Light“

Andreea Rus își vernisează expoziția de pictură „In Light (III)” la Galeria de Artă „Ion Irimescu”, marți, 9 septembrie, de la ora 17.
 

Expoziția este organizată de Filiala Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici și va fi prezentată de conf. univ. dr. Sabina Fînaru, de la Universitatea Suceava, și prof. Lucia Pușcașu, artist plastic. Expoziția cuprinde peste 50 de picturi care sunt „parte a unor serii precum Interferențe, Deschideri, Întru sacru, Transfigurări, In Light, Sunrises”, au informat organizatorii. Ei vorbesc și despre temele abordate și conceptul expoziției: „Temele abordate în compoziții sunt singurătatea pe care o resimte individul în societatea contemporană, anxietatea, viața între întuneric și lumină, căutarea simbolică a ieșirii în lumină și salvarea în sacru. Conceptul expoziției pornește de la ideea conform căreia, lumina interioară care apare în pictură ca lumină inventată, devine o posibilitate de salvare, o cale de regăsire a sensului existențial, compatibilă cu acel întru ceva, atât de specific românesc, aici întru sacru eliberator”. Doctor în arte plastice și decorative la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Andreea Rus are studii de pictură la această universitate, dar și de chimie-fizică la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A participat la peste 40 de expoziții colective naționale și internaționale și la peste 10 expoziții personale de pictură în orașe precum București, Iași, Timișoara, Sibiu, Alba Iulia, Suceava, Târgu Mureș, Cluj-Napoca. A participat la Bienala Internațională de Pictură Chișinău 2011 și 2013 și la Trienala Internațională de Pictură „Rombul de Argint”, 2012, Polonia, itinerată în cinci țări europene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI