Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, ar putea veni, la sfârșitul acestei luni, în Suceava, pentru a prezenta programele accesibile și fondurile disponibile în perioada 2014-2020, conform Acordului-cadru de asociere al României cu Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Ioan Cătălin Nechifor, potrivit căruia administrațiile locale din județ au deja un portofoliu important de proiecte în așteptare. Ministrul Teodorovici urmează a purta discuții cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale și, în egală măsură, cu potențialii beneficiari din sectorul privat. Nechifor susține că noile axe de finanțare care se adresează țării noastre îi vizează inclusiv pe antreprenori, iar județul nostru are deja, în acest sector, un număr important de investiții materializate cu fonduri atrase de la UE. „Pregătim proiectele care sunt în așteptare pe Programul Național de Dezvoltare Rurală. Mă refer, în special, la localitățile care au deja în portofoliu proiecte de alimentare cu apă și de canalizare, de drumuri sau alte proiecte similare în zona edilitară. Probabil că, la finele acestei luni, vom avea mai multe elemente legate de Acordul-cadru de asociere al României cu Uniunea Europeană în perioada 2014-2020, sens în care în Suceava este așteptat și ministrul fondurilor europene, dl Eugen Teodorovici” a spus șeful executivului județean. Județul Suceava are, potrivit Strategiei de dezvoltare economică și socială 2011 – 2020 un portofoliu de 1.482 de proiecte în curs de derulare, propuse/ vizate sau aflate în stadiul de idee.
> Președintele Consiliului Județean, Ioan Cătălin Nechifor, spune că vor fi purtate discuții cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale și, în egală măsură, cu potențialii beneficiari din sectorul privat
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii