De-ale bacului…

Iată că a venit iar un bacalaureat, acum cel care anunță toamna, cel în care își pun speranțe (să-l treacă) respinșii din vara asta ori din alte veri și toamne. Se vorbește (mai) mult despre bacalaureat în ultima vreme, de când i s-au mai strâns șuruburile și i s-a mai îngustat „strunga”, de când e luat în seamă inclusiv ca unitate de măsură pentru (cel puțin) o zonă a societății. Se vorbește/se scrie așadar mult și cam în multe feluri, inclusiv din partea unor persoane (dacă nu și personalități) presupus competente. Poate că ce semnalez ar fi doar un amănunt, dar…

 

Se scrie și despre Bacalaureat (chiar Bacalaureat-ul!), despre examenul/sesiunea de Bacalaureat (inclusiv pe site-ul Ministerului Educației), și despre BAC (BAC-ul!), ba chiar (rarisim) și despre B.A.C. (așadar, ca și cum ar fi vorba despre o abreviere). În vreme ce dicționarele se încăpățânează să susțină că bacalaureatul a rămas substantiv comun, asemenea varianta din jargonul elevilor, bac (ca și prof/ profi etc.), așadar diferită ca înțeles de cuvântul (omofon, omograf) ce denumește un pod umblător. Poate că derutele sunt în relație cu un „fenomen” mai larg, în care, ca peste noapte, numeroase substantive comune tind conjunctural să devină proprii (s-ar manifesta influența unor aspecte de stil administrativ sau publicitar, dar mai cu seamă o percepție actuală, chiar la modă, prin care realitatea e socotită drept sumă de evenimente, așadar de fapte remarcabile). Evident, nu lămurim chestiunea aici, dar până și situația asta ar putea constitui un subiecțel de bac…