Oamenii legii din cadrul Poliției orașului Gura Humorului vor trebui să afle necunoscuta unei „ecuații” care a dus la producerea unui incident rutier în care au fost implicate nu mai puțin de cinci autoturisme. Este vorba mai exact de viteza cu care se deplasa duminică mașina condusă de un bărbat de 35 de ani din municipiul reședință de județ, în jurul orei 17.20, pe bulevardul Bucovina din orașul stațiune. Asta după ce suceveanul nu a mai putut frâna la timp și „a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar în fața sa de un bărbat de 47 ani, din județul Iași, care staționa în coloană de autovehicule oprită în dreptul semaforului electric destinat autovehiculelor, care indica culoarea roșie”. Impactul a fost atât de puternic, încât a urmat un adevărat carambol. Mașina lovită a fost proiectată în alt autoturism, condus de un bărbat de 35 ani, din municipiul București, pe care l-a proiectat la rândul său în autovehiculul la volanul căruia se afla un tânăr de 29 ani, din municipiul Iași, care a tamponat autoturismul condus de un bărbat de 34 ani, din Gura Humorului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 64 ani, din București, pasageră în autoturismul condus de bucureștean, care s-a prezentat la spital pentru îngrijirii medicale și care nu a rămas internată. Toți cei cinci conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în toate cazurile, după care, conducătorului auto considerat vinovat de producerea evenimentului, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ecuație cu o necunoscută pentru polițiștii humoreni
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii