Cum se face…

Mătușa Saveta, dintr-un sat de pe valea Sucevei, habar n-are că, periodic, se fac sondaje despre cine/cât/cum/unde românii dau șpagă. Din care mereu reiese că românii, pentru confortul lor… moral și spre rezolvarea a tot felul de daraveri, cam dau. Iar înainte de a merge cu reclamație gata pregătită la DNA (! – fiindcă știe tușa Saveta că DNA e tare pe poziție), a zis că nu-i rău să treacă și pe la ziar să plângă aceeași poveste. Of…! Una dintre cele vechi de aproape 25 de ani, cu pământ răsdisputat între rude.

 

Pe care doar instanța ar mai putea-o descurca, însă știe tușa și că această cale ar putea însemna boală lungă și scumpă… Iar ca să fie ea încredințată că povestea-i pusă cu trudă pe hârtie nu-i va fi dată la o parte, înainte să plece (unde? la DNA!), ascunde săraca între foi vreo 8-10 lei în bancnote mărunte. Dând de înțeles că să fie și ea mulțămită, și… Apoi ne fugărim ce ne fugărim (ei, nu chiar repejor!) prin birou și în cele din urmă acceptă tușa să-și bage banii în sân, doar la propunerea (noroc cu așa idee!) de a arde niște lumânări la o biserică, spre a le veni dușmanilor ei gânduri mai bune. Dar pare-mi-se că tot a plecat cu impresia că n-a făcut ea cum se face… …Barem la o zi toridă ca acestea, trecând printr-o încercare asemenea, o funcționară (avea să-mi povestească după, abia stăpânindu-și râsul) le-a propus „clienților” (o pereche de pensionari): „Ei, dacă tot insistați, luați (luați-mi, asta era ideea! – n.n.) o înghețată”. Chioșcul era aproape. Iar după câteva minute, respectivii executaseră sugestia: s-au prezentat la fereastra biroului, lingând demonstrativ din două moțuri reci și parfumate!